Versiunea completă
Companii

Selgros își remodelează magazinele cu 8 mil. euro

Rețeaua Selgros Cash & Carry, operată de grupul german Rewe, a anunțat că va continua proiectele de remodelare a magazinelor mai vechi de un an până la finele lui 2013, având planificate investiții totale de 8,5 mil. euro în 17 unități.

Mihaela Popescu · 17 iunie 2010 · 2 min de citit

Rețeaua Selgros Cash & Carry, operată de grupul german Rewe, a anunțat că va continua proiectele de remodelare a magazinelor mai vechi de un an până la finele lui 2013, având planificate investiții totale de 8,5 mil. euro în 17 unități.

Compania a finalizat recent remodelarea magazinelor din Arad și Timișoara, ceea ce a implicat și redimensionarea spațiilor de vânzare a alimentelor din cele două unități.

“Investim cel puțin 500.000 de euro în fiecare proiect de modernizare a magazinelor, în funcție de unitate și de lucrările necesare”, a precizat Pia Krauss, managerul de marketing al Selgros Cash & Carry România.

Primul magazin remodelat a fost cel din Cluj-Napoca, în urmă cu aproximativ un an. De la începutul anului, compania a remodelat alte trei unități, iar în semestrul al doilea ar mai putea fi finalizate cel mult șase proiecte noi de acest gen, potrivit datelor furnizate de Pia Krauss.

“În cadrul reamenajărilor au fost acordate spații mai mari unor categorii de marfă importante pentru clienți, care generează un volum mare de vânzări, precum băuturile, dulciurile, alimentele de bază și detergenții. Au fost create, de asemenea, spații pentru categorii de viitor, cum ar fi articole bio și de lifestyle”, a mai spus managerul de marketing al Selgros.

Magazinele cash & carry țintesc clienții profesioniști, precum operatorii de restaurante, hoteluri sau revânzătorii (comercianții tradiționali).

Cei doi jucători de pe piață Metro și Selgros au raportat anul trecut un declin al afacerilor în euro de 17% față de 2008, pe fondul contracției consumului.

Selgros, care operează în prezent 18 magazine, activează pe piața locală din 2001, iar în ultimii doi ani și-a redus ritmul de expansiune la o singură deschidere pe an.

2010 ar putea fi singurul an fără proiecte de extindere finzalizate, ținând cont că reprezentanții Selgros nu au anunțat până acum nicio unitate nouă. Ținta pe termen mediu este dezvoltarea rețelei până la un număr total de 21 de unități.

Anul trecut, operatorul a deschis a patra unitate a sa din București, în cartierul Drumul Taberei, în urma unor investiții de 38 mil. euro, mult peste media celorlalte magazine.

Un business de peste 700 mil. euro

Compania a raportat pe 2009 o cifră de afaceri de 718 mil. euro și un profit de 24,7 mil. euro, în scădere cu circa 35% față de valoarea din anul anterior.

Selgros are în prezent circa 5.000 de angajați și este a treia mare rețea de magazine de pe piața bunurilor de larg consum din România, după Metro și Carrefour, potrivit rezultatelor raportate până acum de companii.

Citește și