Semne bune: vânzările de camioane s-au dublat
Piața auto locală a atins în ianuarie un volum total de peste 5.400 de autovehicule, în creștere cu aproape 25% față de perioada similară a anului trecut, acesta fiind primul început pozitiv din ultimii trei ani.
Piața auto locală a atins în ianuarie un volum total de peste 5.400 de autovehicule, în creștere cu aproape 25% față de perioada similară a anului trecut, acesta fiind primul început pozitiv din ultimii trei ani.
Autoturismele au avansat cu 16%, la aproape 4.400 de mașini, în condițiile în care ianuarie a fost ultima lună în care s-au putut achiziționa automobile utilizând tichetele “Rabla” din 2010.
Surprinzător, cel mai puternic avans a fost cel al vehiculelor comerciale, care au crescut luna trecută cu aproape 83%, la aproape 1.000 de unități, după ce anul trecut a scăzut cu 27%. Acest lucru arată faptul că economia începe să miște, în condițiile în care firmele au demarat operațiuni de înnoire și extindere ale flotelor. Camioanele de peste 18 tone au accelerat cu aproape 130%, la circa 50 de unități.
Pe fondul revenirii economiei, vânzările de camioane grele vor reveni în acest an la volumul atins în 2006, de aproape 4.400 de unități, ceea ce ar însemna dublarea volumelor raportat la anul 2010, potrivit declarațiilor lui Stefano Albarosa, șeful Cefin, cel mai mare dealer Iveco de pe piața locală.
Și Michael Schmidt, care deține importatorul camioanelor MAN, declara la mijlocul lunii trecute că primele semnale din piață indică o dezghețare a pieței, în condițiile în care în ianuarie s-au comandat peste 200 de camioane, aproape jumătate din câte s-au livrat în 2010.
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026
-
Redifuzare ZF IT Generation. Start-up Update. Ce plan de creștere accelerată are platforma de monitorizare a brandurilor în AI, GEOflux.ai, pentru a accesa o finanțare anul viitor? De ce a decis echipa să extindă analizele pe noi modele, precum Claude sau Copilot? Detalii de la Robert Vija, cofondator, GEOflux.ai(auxiliar) · 13 noiembrie 2026
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026