Senatul a respins urgentarea procedurilor de listare a companiilor de stat
Senatul a respins ieri o cerere de reexaminare a președintelui Traian Băsescu, care se referea la urgentarea procedurilor de listare pe Bursa de Valori București a companiilor din portofoliul Fondul Proprietatea în care statul român este acționar majoritar.
Senatul a respins ieri o cerere de reexaminare a președintelui Traian Băsescu, care se referea la urgentarea procedurilor de listare pe Bursa de Valori București a companiilor din portofoliul Fondul Proprietatea în care statul român este acționar majoritar.
În cererea de reexaminare a șefului statului se arată că, prin alineatul (1) al art. 11 din Legea nr. 247/2005 s-a instituit obligația pentru ministerele și autoritățile publice prevăzute de lege să inițieze procedurile necesare pentru derularea de oferte publice inițiale sau secundare de vânzare pentru pachete de acțiuni de minimum 5% emise de societățile comerciale, societățile naționale și companiile naționale prevăzute în anexa la lege, în vederea admiterii acțiunilor acestora la tranzacționare în sisteme de tranzacționare administrate de S.C. Bursa de Valori București S.A.Această procedură de admitere la tranzacționare trebuia să se finalizeze cel târziu la 31 decembrie 2008.
“Actul normativ trimis spre promulgare modifică această dată astfel încât finalizarea procedurilor de admitere la tranzacționare se va realiza cel târziu la 31 decembrie 2014. Considerăm că este oportună finalizarea în cel mai scurt timp a procedurilor pentru admiterea la tranzacționare la Bursa de Valori București a companiilor din portofoliul «Fondul Proprietatea» în care statul român este acționar majoritar întrucât acest lucru va contribui în mod semnificativ la creșterea prețului acțiunilor «Fondul Proprietatea», oferind statului român resursele necesare pentru acoperirea cererilor de despăgubire pentru cât mai mulți foști proprietari care și-au pierdut proprietățile în perioada comunistă”, se menționează în scrisoarea lui Băsescu.
Forul decizional în privința acestei legi este Camera Deputaților.
La finele primului semestru FP avea 20,1% din acțiunile OMV Petrom, 13,49% din Transelectrica, 14,89% din titlurile Transgaz, la Nuclearelectrica deținea 9,72%, la Complexul Energetic Turceni avea 24,78%, la Craiova – 24,35%, iar la Rovinari – 23,6%. Fondul trebuie să încaseze de la stat suma rezultată din tranzacționarea prin burse a primelor 3% din acțiunile Romtelecom, 20% din sumele rezultate din privatizarea Romtelecom și 9,9% din sumele rezultate din privatizarea CEC.ț
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026