Sentimentul sfârșitului, când nu există împăcare

Editura Nemira publică de ceva vreme o serie de autor Julian Barnes în care au apărut “Puls”, “O istorie a lumii în 10 și ½ capitole”, “Privind în soare”, “Nimicul de temut”, “Tour de France”, “Porcul spinos”, “Arthur&George”, “Scrisori de la Londra”, “Anglia, Anglia”, “Pedantul în bucătărie”. “Sentimentul unui sfârșit”, relativ recent apărut în această serie, este cel mai nou roman al scriitorului britanic, cu care a câștigat Man Booker Prize în 2011. Cartea a fost considerată de criticii literari britanici una dintre cele mai reușite ale lui Julian Barnes.

Este un roman scurt, care începe deconcertant, cu afirmația următoare: “Trăim în timp – el ne ține, el ne modelează -, însă n-am avut niciodată impresia că l-am înțeles prea bine.” Continuă la fel, subtil și sofisticat. Este povestea unui pensionar trecut de 60 de ani, Tony Webster, un personaj plictisitor, care are toate trăsăturile unui antierou, nu se distinge prin ceva remarcabil, pozitiv, își acceptă declinul și revine insistent asupra unor întâmplări din tinerețe care i-ar fi putut da un alt curs vieții. Nu s-a întâmplat așa din multe motive pe care încearcă acum, până la un punct, să le înțeleagă sau măcar să le deslușească.

În vremea studenției, tânărul mediocru Tony Webster avea un grup de trei prieteni, între care se remarca Adrian Finn, cu afinitate pentru filosofie și istorie, personaj care se va sinucide, nedumerindu-și total prietenii cu decizia sa. În aceeași vreme a studenției, Tony Webster o întâlnește pe Veronica Ford cu care are o scurtă și neconvingătoare relație, inclusiv o experiență sexuală nemulțumitoare. După despărțirea celor doi, Veronica se cuplează cu Adrian Finn, spre indignarea orgoliosului Webster, care le trimite o scrisoare devastatoare. Cei doi se căsătoresc însă și, la scurt timp, Adrian se sinucide, tăindu-și venele în baie. Nimeni nu vede o logică în acest fapt.

Peste o jumătate de secol, după ce s-a căsătorit, a avut copii, a divorțat și își plimbă acum nepoții, Tony Webster află că ar fi moștenitorul unei sume de bani lăsată de mama fostei iubite și al unui jurnal al fostului său prieten sinucigaș și vrea să înțeleagă ce s-a petrecut pe vremuri. Dar pe parcursul vieții ne schimbăm amintirile, ține să ne convingă autorul, memoria ne joacă feste, în vreme ce suntem copleșiți, uneori, de remușcări. Povestea devine șocantă, în spatele banalității trecutul ascunde fapte pe care eroul nostru nu le cunoștea, abia de le înțelege și acceptă acum, fapte care schimbă radical perspectiva. Ce înțelege el, mai mult decât orice, este că nu mai poate să schimbe sau să îndrepte nimic.

Concluzia? “Te apropii de sfârșitul vieții – nu, nu al vieții ca atare, ci a altceva: sfârșitul oricărei posibilități de schimbare a acelei vieți. Ți se îngăduie un moment de respiro, suficient cât să pui întrebarea: ce altceva am mai greșit?”

Nu există împăcare, nici măcar cu sine.

Julian Barnes – Sentimentul unui sfârșit. Editura Nemira. Traducere din limba engleză de Radu Paraschivescu