Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Seria neagră de romane polițiste (I)/ de Stelian Țurlea

În toamna anului trecut, Editura Trei a lansat o serie de romane polițiste din spațiul scandinav, cu mare succes la public.

Adrian Voicu · 19 mai 2011 · 7 min de citit

În toamna anului trecut, Editura Trei a lansat o serie de romane polițiste din spațiul scandinav, cu mare succes la public. În urmă cu câteva luni, editura a propus cititorilor, împreună cu un ziar de sport, o Serie neagră de romane polițiste, aproape toate – mai precis șase – fiind noutăți absolute pentru noi, adică apărute prima oară în traduceri românești. Alte romane au apărut ulterior de sine stătător. Despre această serie ne vom ocupa în această rubrică în următoarele două numere ale Ziarului de Duminică.

Ce am observat cu această serie de romane polițiste? Că există o efervescentă literatură polițistă în țările scandinave, pe care criticii tot încearcă s-o explice de aproape un deceniu. Chiar înainte de succesul fulminant al lui Stieg Larsson, cu cele trei volume masive din “Millennium”, romanele polițiste n-au fost străine scriitorilor nordici, dar după succesul incredibil al lui Larsson, literatura polițistă a explodat pur și simplu în aceste țări. Romanele de acest gen se publică în sute de mii de exemplare, se traduc în multe limbi străine și se publică în alte sute de mii de exemplare, obțin pretutindeni succes, sunt premiate – de multe ori premiile au fost create special – și ecranizate cu același uimitor succes. Iar temele romanelor sunt dintre cele mai diverse – psihologice, sociale, istorice. Fapt demn de subliniat – aproape toate se citesc cu sufletul la gură. De remarcat o caracteristică foarte importantă a romanelor polițiste scandinave – dincolo de căutarea unui asasin sau descoperirea și dejucarea unui complot, în toate există o analiză socială, în toate este zugrăvită dintr-un punct de vedere original societatea, fapt care nu se petrece în romanele polițiste din nicio altă zonă geografică. Socotesc că trebuie lăudată inițiativa editurii, pentru că, în mod cert, prin aceste romane captivante, au mai fost aduse spre lectură procente importante de tineri.

Semnatarii seriei negre lansate împreună cu ziarul de sport sunt cinci femei și cinci bărbați, șase scriitori suedezi, doi islandezi și doi norvegieni. Ocupațiile acestora, în afara scrisului, sunt, iarăși, dintre cele mai diverse.

Camilla Läckberg s-a născut în 1974. Înainte de a deveni cel mai popular scriitor suedez de romane polițiste, a lucrat ca director de marketing și product manager mai mulți ani. “Prințesa ghețurilor” este primul titlu dintr-o serie de șapte romane (seria Fjällbacka) ce s-au bucurat de un succes enorm de piață și o presă foarte bună.

Născută pe 9 septembrie 1962 în Suedia, Liza Marklund este jurnalistă și autoare de romane polițiste. Este, de asemenea, coproprietară a Piratförlaget, a treia editură din Suedia, și editorialistă la tabloidul suedez Expressen.
A publicat opt romane în seria Annika Bengtzon, care i-a adus faima internațională. Pentru “Explozii în Stockholm” a fost recompensată cu numeroase premii literare.

Înainte de a fi ministru al justiției, Anne Holt a lucrat doi ani pentru Departamentul de poliție din Oslo. A profesat avocatura, iar în prezent este autoarea unei serii de romane polițiste care au cunoscut un succes imens în țările scandinave și s-au tradus în peste 25 de limbi. Seria – avându-i ca protagoniști pe anchetatorii Vik și Stubø – a fost ecranizată de Yellow Bird Productions AB.

Arnaldur Indridason s-a născut în 1961 la Reykjavík. A lucrat mulți ani ca jurnalist și critic de film în Islanda. “Orașul Borcanelor” este primul său roman, cu care a câștigat Nordic Crime Novel Award. Personajul principal este detectivul Erlendur. Seria Erlendur este publicată în peste 26 de țări.

Inițial, Yrsa Sigurdardóttir a profesat ingineria la Reykjavík. Destinul ei a luat o turnură diferită în momentul în care a început să scrie cărți pentru copii, care s-au bucurat de succes de public și au fost recompensate cu premii importante. A urmat însă un nou pas: literatura polițistă. Seria al cărei personaj principal este avocata Thóra Gudmundsdóttir a făcut-o celebră pe Yrsa în lumea întreagă.

Mons Kallentoft s-a născut în 1968 și a debutat în 2000 cu romanul “Pesetas”, recompensat cu premiul Asociației Scriitorilor Suedezi. Romanul “Sacrificiul din miezul iernii” este primul dintr-o serie polițistă dedicată celor patru anotimpuri ale anului. Pentru că seria a avut un succes răsunător, autorul pregătește o nouă carte, intitulată “Al cincilea anotimp”.

Asa Larsson s-a născut în Uppsala, dar a crescut în Kiruna, un oraș aflat în nordul Suediei. Înainte de a deveni scriitoare profesionistă, a fost avocată specializată în drept fiscal, asemenea eroinei sale, Rebecka Martinsson. Premiată cu Best Swedish Crime Novel Award, Asa Larsson este unul dintre cei mai bine cotați scriitori suedezi.

Scriitor și jurnalist, Johan Theorin s-a născut în 1963, în Göteborg, Suedia. Insula Öland din Marea Baltică l-a fascinat dintotdeauna, fiindcă de acolo se trage mama sa, dintr-o străveche familie de marinari, pescari și fermieri. Pentru romanele sale, Theorin s-a inspirat din folclorul insulei, bogat în povești frumoase și stranii. Cărțile sale au fost vândute în peste 20 de țări.

Håkan Nesser s-a născut în 1950 în Kumla, Suedia, unde a și copilărit. Adolescența și prima tinerețe și le-a petrecut în Uppsala. Până la debutul din 1988 a fost profesor. Håkan Nesser este unul dintre cei mai bine vânduți autori de romane polițiste și singurul autor care a primit de trei ori Best Swedish Crime Novel Award (1994, 1996 și 2007). Au fost ecranizate cele mai multe dintre volumele seriei Van Veeteren.

Kjiell Ola Dahl, născut în 1958, este norvegian, scrie romane din 1993, eroii săi sunt detectivul Frank Frølich din Oslo și inspectorul Gunnarstranda.

Seria neagră de romane polițiste a fost deschisă de “Prințesa ghețurilor” de Camilla Lackberg și a continuat cu “Explozii la Stockholm”, de Liza Marklund, “Eroare judiciară” de Anne Holt, “Orașul borcanelor” de Arnaldur Indridason. Pe toate acestea le-am prezentat, în timp, la rubrica intitulată “Cartea de literatură”. Celelalte apariții au fost romane inedite și ne vom opri asupra lor succint, sugerând doar câteva informații, fără să insistăm asupra tramei polițiste.

Islandeza Irsa Sigurdardottir a semnat “Suflete damnate“. Este a doua carte tradusă în românește a acestei autoare supranumite Agatha Christie a Islandei. Eroina este o avocată divorațată care soluționează mai multe crime și care se află la antipodul virilei hackerițe din romanul celebru al lui Larsson.

Mons Kallentoft – “Sacrificiul din miezul iernii”. Traducere de Doru Mareș. Autorul este cea mai lăudată voce a noii literaturi suedeze. Este primul roman polițist dintr-o serie dedicată anotimpurilor anului, care s-au bucurat, toate, de un succes răsunător. O poveste complicată care începe cu descoperirea cadavrului gol al unui bărbat obez atârnând de un copac, într-o dimineța foarte geroasă.

Asa Larsson – “Furtună solară”. Traducere din suedeză și note de Elena-Maria Morogan. O scriitoare rafinată, foarte apreciată de critică. Subiectul – un pastor este găsit măcelărit în biserică de sora lui. Ancheta va dezvălui complicitățile unei secte care nu vrea să renunțe la privilegii.

Johan Theorin – “Ecouri de dincolo de moarte”. Traducere de Bogdan Perdivară. Cum e posibil ca un copil să dispară fără urmă pe o insulă în care fiecare locuitor știe ce face celălalt? Un roman de un suspans terifiant.

Hakan Nesser – “Cu ochii minții”. Traducere de Constantin Dumitr-Palcus. Un roman polițist din seria Inspectorul Van Veeteren. Ancheta îl poartă de astă dată pe țărmurile Suediei, unde un profesor care nu-și mai amintește nimic, nici chiar proppriul nume, se trezește într-o dimineața cu soția moartă în cadă și e condamnat pentru crimă. Iar inspectorul trebuie să elucideze cazul.

Kjell Ola Dahl – “Al patrulea…” Traducere de Maria Melania Goja. Eroul romanului, inspector de poliție, întâlnește o femeie de o frumusețe răpitoare și se îndrăgostește înainte de-a afla că frumoasa este sora unui răufăcător căutat de poliție. Când află, e prea tîrziu. Întreaga viața i se dă peste cap.

Citește și