Setea spectatorilor Rolling Stones, stinsa cu 100.000 euro
Furnizorii de bauturi la concertul Rolling Stones, companiile Coca-Cola si URBB, producatorul Tuborg, au inregistrat vanzari de aproape 100.000 de euro in aproximativ 6 ore. Valoarea ar fi putut fi mai mare daca numarul standurilor de vanzare s-ar fi dovedit suficient de mare pentru a acoperi cererea din partea spectatorilor, spun companiile
Furnizorii de bauturi la concertul Rolling Stones, companiile Coca-Cola si URBB, producatorul Tuborg, au inregistrat vanzari de aproape 100.000 de euro in aproximativ 6 ore.
Valoarea ar fi putut fi mai mare daca numarul standurilor de vanzare s-ar fi dovedit suficient de mare pentru a acoperi cererea din partea spectatorilor, spun companiile.
“La eveniment s-au vandut aproximativ 56.000 de sticle de apa si bauturi racoritoare, numarul de portii alocat acestui eveniment fiind mult mai mare. Din pacate, modul de organizare nu a permis o realimentare corespunzatoare, conform planificarii”, a spus Cristina Bacaila, reprezentantul Coca-Cola Romania. Coca-Cola a distribuit gratis alte aproximativ 3.000 de sticle in tribuna VIP.
La randul sau, URBB, producatorul Tuborg, a vandut in seara concertului Rolling Stones peste 11.300 de litri de bere, inregistrand vanzari de aproximativ 27.000 de euro pe stadion, potrivit estimarilor ZF pe baza pretului de vanzare. “Noi am avut disponibile 600 de butoaie de bere la concertul Rolling Stones, dar din cauza limitarii la 12 puncte de distributie, am ramas cu 223 de butoaie nevandute”, a declarat Catalin Ignat, directorul de marketing al companiei URBB.
El a adaugat ca producatorii care au asigurat bauturile pe perioada concertului au fost selectati in functie de capacitatea logistica a companiei. “Intr-un astfel de concert primeaza logistica si acesta a fost motivul pentru care am fost alesi”, a spus Ignat.
Furnizorul de inghetata pentru acest eveniment a fost compania Betty Ice.
Potrivit reprezentantilor Betty Ice, compania a vandut pe stadion aproximativ 90% din inghetata adusa la concert. Distribuitorul inghetatei a avut 11 standuri de vanzare pe stadionul Lia Manoliu, dintre care unul in zona VIP.
La concertul care a atras 60.000 de spectatori au fost organizate 14 puncte de vanzare pentru bauturi si inghetata. Multi dintre spectatori s-au aratat nemultumiti de aprovizionarea cu bauturi racoritoare si bere. Pe o caldura greu de suportat, publicul care a ajuns la stadion inca de dinainte de ora 17.00 a avut la dispozitie putine corturi cu apa, suc si bere, acestea nereusind sa faca fata cererii, odata ce spectatorii s-au strans in numar din ce in ce mai mare la locul concertului.
Compania Events, organizatoarea evenimentului, si-a prezentat ieri oficial scuze pentru distribuirea ineficienta a bauturilor alcoolice si racoritoare la concertul Rolling Stones.
Organizatorii sustin ca amplasamentul si numarul punctelor de vanzare a fost determinat de considerente de ordin logistic, precum necesitatea pastrarii cailor de acces pentru situatiile de urgenta.
Reprezentantii Event au mai spus ca managementul trupei Rolling Stones a solicitat in mod special ca toate punctele de vanzare din interiorul stadionului sa fie amplasate in gazonul B, in spatele turnului tehnic, pentru a asigura o vizibilitate perfecta tuturor spectatorilor.
La concert s-au inregistrat 280 de cazuri medicale, dintre care jumatate au fost cauzate de deshidratare, hipoglicemii survenite pe fondul lipsei alimentatiei si al consumului de alcool.
Concertul Rolling Stones din Bucuresti, care s-a desfasurat in urma cu trei zile pe stadionul Lia Manoliu, este considerat de multi a fi evenimentul muzical al anului in Romania.
Prezenta veteranilor de la Rolling Stones, pentru prima data in Romania, a generat incasari de circa 2 mil. euro din biletele vandute la concert, potrivit companiei Diverta, cea care s-a ocupat de comercializarea biletelor. Incasarile “A Bigger Bang Tour”, turneul de promovare a ultimului album al trupei, au ajuns in luna noiembrie a anului trecut la suma de 437 mil. euro.
Trupa Rolling Stones a plecat miercuri din Romania, astazi avand programat urmatorul concert la Budapesta.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026