Sex, mistere, spionaj/ de Ziarul de duminică
La 29 septembrie 2015, a avut loc, în organizarea Fundației Europene Titulescu-Centrul de cercetare, dezbaterea „Femeile și spionajul în Primul Război Mondial”. Invitați dr. Alexandru Popescu, dr. Alin Spânu. Moderator prof. univ. Adrian Năstase, președinte Fundației.
Femeile și spionajul în Primul Război Mondial
La 29 septembrie 2015, a avut loc, în organizarea Fundației Europene Titulescu-Centrul de cercetare, dezbaterea „Femeile și spionajul în Primul Război Mondial”. Invitați dr. Alexandru Popescu, dr. Alin Spânu. Moderator prof. univ. Adrian Năstase, președinte Fundației. Cu această ocazie, a fost prezentat volumul „Frumoasele agente. Femeile și spionajul. O istorie universală” (ed. I 2010, ed. II 2014, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște), o primă lucrare de sinteză asupra acestei teme din literatura românească (foto 1). A fost, de asemenea, prezentat volumul „O lume secretă. Mari spioane din secolul XX” ( 2015), al cărui autor, Vladimir Federcovski, diplomat și agent, dezbate într-un stil romanesc felul în care serviciile de informații sovietice au reușit să „strecoare” spioane în preajma unora din cele mai importante personalități ale mediilor culturale și științifice.
A urmat dezbaterea temei legate de prezența femeilor în acțiunile informative desfășurate în cursul celui de al Doilea Război Mondial. Dl. Alexandru Popescu a prezentat argumentele care justifică, în general, implicarea reprezentantelor „sexului slab” în asemenea activități, între care , acelea ale „omului fără față”, Markus Wolf, șeful Stasi, care scria în capitolul „Spionaj din dragoste” din memoriile sale că femeile sunt spioni mai utili decât bărbații, iar o „femeie bine plasată era mai productivă decât zece diplomați”. Stella Rimington, prima femeie numită la conducerea serviciului britanic de informații interne MI5: „Femeile au tendința de a gândi înainte de a acționa. Sunt reflexive și analitice.” Au fost prezentate o serie dintre „eroinele frontului secret” din această perioadă: Margaretha-Gertruida Zelle alias Mata Hari („O legendă mai puțin”), Gertrude Bell (O agentă „de geniu”); Elisabeth Schragmüller (“Domnișoara doctor”); Juliette Hardy („Eroină a unui roman de dragoste”). A fost, de asemenea amintită activitatea mai puțin cunoscută a Mariei Bălan (O „Mata Hari româncă”).
Dl Alin Spânu, autor și al volumului „Serviciul de Informații al României în Războiul de Întregire Națională (1916–1920)”, a expus o serie din datele rezultate din investigațiile sale de arhivă care i-au permis să aducă noi interpretări referitoare la felul în care serviciile de informații ale Puterilor Centrale au încercat să implanteze în România rețele de agente, tentativă de cele mai multe ori zădărnicită de cele românești. Interesante sunt și informațiile referitoare la biografia acestor agente încheiată în condiții din cele mai dramatice…
Se mai deschid muzee!
Muzeul Literaturii Române Iași a inaugurat săptămâna trecută Muzeul „Cezar Petrescu” care valorifică Fondul „Cezar Petrescu” de Smaranda Chehata (sora scriitorului). Evenimentul a avut loc în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași. Expoziția permanentă reconstituie muzeografic viața și activitatea scriitorului Cezar Petrescu (foto 2), născut la Hodora, comuna Cotnari. Pe lângă obiecte care i-au aparținut lui Cezar Petrescu (masă de secol XIX, scaun de epocă, fotoliu, mașină de scris, aparat de radio, coupe-papier din lemn, suport pentru stilou, vas ceramic), expoziția documentară însumează fotografii cunoscute și necunoscute, cu momente și oameni care au trecut prin viața sa, cărți în ediții prime și traduceri ale operei sale în limbile franceză, germană, italiană, maghiară, polonă, cehă, manuscrise, gazete și ziare, la care a colaborat sau pe care le-a condus, precum și reprezentări grafice, Cezar Petrescu fiind și un talentat grafician, toate reconstituind imaginea unuia dintre cei mai fecunzi scriitori și gazetari români ai primei jumătăți a secolului al XX-lea.
„Este o mare bucurie să deschidem un nou muzeu, nu se întâmplă în fiecare zi un asemenea eveniment. FILIT-ul reprezintă cel mai bun context pentru asta: exuberanța creativității contemporane face o reverență în fața valorilor trecutului.”, a declarat domnul Dan Lungu, director al MLR Iași și manager al FILIT.
Muzeul „Cezar Petrescu” devine astfel cel de-al 13-lea obiectiv aflat în componența Muzeului Literaturii Române Iași, alături de Muzeul „Ion Creangă” (deschis în 1918, primul muzeu memorial-literar din țară), Muzeul „Vasile Alecsandri”, Mircești (deschis în 1928), Muzeul „Sf. Ierarh Dosoftei Mitropolitul” (deschis în 1970), Muzeul „Mihai Codreanu”, (deschis în 1970), Muzeul „Vasile Pogor” (deschis în 1972), Muzeul „Otilia Cazimir” (deschis în 1972), Colecția „Istoria teatrului românesc” (deschisă în 1976), Muzeul „Mihail Sadoveanu” (deschis în 1980), Muzeul „G. Topîrceanu” (deschis în 1985), Muzeul „Mihai Eminescu” (deschis în 1989), Muzeul „Nicolae Gane” (deschis în 1993), Muzeul „C. Negruzzi”, Trifești (deschis în 1995).
|
|
Teatru la Cluj sub deviza „Europa noastră“
Eveniment teatral de amploare în aceste zile la Cluj – Napoca: Teatrul Național din localitate organizează cea de a cincea ediție a festivalului Întâlnirile Internaționale de la Cluj. De această dată, genericul ales de organizatori este „Europa noastră“ (foto 4), o temă deloc restrictivă, cum aprecia la conferința de presă Mihai Măniuțiu, directorul Naționalului clujean, care poate subsuma o mare diversitate de manifestări. De altfel, diversitatea este cuvântul de ordine al actualei ediții care aduce în fața publicului spectacole de succes aflate în repertoriu, alături de o serie de dezbateri și conferințe adiacente temei manifestării. În Sala mare, în studioul Euphorion și în studioul ArtClub sunt prezentate producții experimentale, dar și montări clasice, cum a fost spectacolul care a deschis festivalul: Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, dramatizare după Camil Petrescu.
Teatrul Maghiar de Stat din Cluj și Teatrul „Aureliu Manea” din Turda se alătură și ele manifestărilor cu două spectacole purtând semnătura regizorală a lui Mihai Măniuțiu: Recviem pentru un spion de George Tabori, respective Vertij (text Mihai Măniuțiu)
Mesele rotunde au fost primite cu interes de specialiști și de alți iubitori ai artei dramatice, ele abordând subiecte incitante precum Europa noastră teatrală, moderator Marina Constantinescu, Festivaluri de teatru în actualul context internațional, moderator cunoscutul regizor Roberto Bacci. Una dintre dezbateri, intitulată Trasee imaginare. Teatrul Național Cluj-Napoca 2016 – 2021 a fost moderată chiar de cei ce diriguiesc destinele teatrului clujean, managerul Mihai Măniuțiu și directorul artistic Ștefana Pop-Curșeu. La Mediateca Institutului Francez din Cluj, va avea loc mâine o întâlnire cu publicul a dramaturgului Matei Vișniec.
De altfel, numeroși invitați participă la bogatul program al Întâlnirilor: dramaturgi, actori, scriitori din țară, cărora li se alătură oameni de cultură, directori de festivaluri din Portugalia, Franța, Italia, Turcia, Spania, Germania, Israel. Un oaspete cu totul special a fost prezent în sală la spectacolul cu Ultima noapte…Este vorba de Camil Aurelian Petrescu, fiul dramaturgului.
În această seară (vineri 9 oct), Teatrul Național va decerna premiile sale anuale care vor onora cele mai bune spectacole, cei mai buni actori, cel mai bun regizor, cel mai bun tehnician. Cel mai bun spectacol va fi desemnat on-line, prin votul publicului. (Radu Constantinescu)
Angela Gheorghiu – European Cultural Award
Angela Gheorghiu (foto 5) a primit, săptămâna trecută, la Dresda, European Cultural Award, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Frauenkirche, sub semnul sărbătoririi unui sfert de secol de la unificarea Germaniei. Premiile culturale europene (European Cultural Awards) sunt acordate, sub patronajul Parlamentului European, atât personalităților importante din domeniile social, politic și cultural, cât și organizațiilor care, prin activitatea lor, contribuie la ideea unei Europe unite.
Angela Gheorghiu este singura personalitate culturală din România laureată anul acesta a Premiilor culturale europene, numele său înscriindu-se într-o galerie impresionantă, care îi include, printre alții, pe regina Silvia a Suediei, fostul premier spaniol Felipe Gonzales și fostul ministru de externe german Hans Dietrich Gaenscher.
Fundația Culturală Europeană „Pro Europa” decernează Premiile culturale europene o dată la doi ani personalităților de anvergură din diferite domenii de activitate, care se disting prin promovarea dialogului între țările și regiunile din spațiul european.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026