Sfinții pustiei/ de Ziarul de duminică
Cyril of Scythopolis (525-559) a fost un călugăr creștin grec, istoriograf al vieții monahice din Palestina, dar și din Grecia, ale cărui scrieri au rămas principala sursă de cercetare a vieții monahice din perioada bizantină.
Chiril de Schitopolis
Viețile pustnicilor Palestinei
Editura Sfântul Nectarie
Ediție bilingvă. Traducere din limba greacă veche, studiu introductiv și note de ieromonah Agapie de la Corbu.
Cyril of Scythopolis (525-559) a fost un călugăr creștin grec, istoriograf al vieții monahice din Palestina, dar și din Grecia, ale cărui scrieri au rămas principala sursă de cercetare a vieții monahice din perioada bizantină.
Ediția pe care o prezentăm acum este cu adevărat extraordinară, atât prin acribia filologică și plasticitatea limbajului, cât și prin prezentarea grafică.
Chiril de Schitopolis este biograful marilor sfinți ai pustiei palestiniene Eftimie și Sava, dar și al altor cinci cuvioși pustnici din acea vreme. Cartea cuprinde principalul document istoric pentru cunoasterea monahismului palestinian din veacurile V si VI, dar si a evenimentelor bisericesti legate de a doua criză origenistă. Apreciate în lumea savanților și deopotrivă în cea a iubitorilor de frumos și viață duhovnicească, Vietile scrise de Chiril au o mare rigoare istorică, o viziune teologică filocalică și traditională, precum și o candoare a exprimării.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026