Shakespeare, Caesar și Purcărete/ de Radu Constantinescu

Cei trei și-au dat întâlnire la recenta premieră a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, într-un spectacol cu totul strălucitor. Directorul prestigioasei instituții de cultură, regizorul Tompa Gabor, i-a aruncat mănușa colegului său bucureștean, propunându-i montarea unui text shakespearean mai puțin prezent pe scenele noastre: tragedia „Julius Caesar”, cea care deschide seria dramelor romane ale marelui Will, cu premiera în anul 1599, prima reprezentație pe scena  reconstruită a Teatrului Globe.

Silviu Purcărete, aflat la a patra colaborare cu artiștii maghiari din Cluj, a avut la început un moment de ezitare. „Nu mai intrasem în contact cu această piesă din tinerețe, de când eram student – a mărturisit el. Dar, recitind-o, mi-am dat seama nu doar că a rămas vie și contemporană, ci și că își sporește cu fiecare clipă incandescența”. Iar în dialogul purtat cu András Visky, regizorul a adăugat: „În privința experiențelor umane istorice, nimic nu e nou sub soare. Cu siguranță, „Julius Caesar” poate fi o piesă  contemporană! Evenimentele de acum 2000 de ani s-au tot repetat… în forme mai mult sau mai puțin asemănătoare. Așadar, nu mă interesează deloc actualizarea, căci un text important rămâne actual fără să trebuiască să-l actualizăm.”

Față în față cu originalul, Purcărete s-a lovit de o dificultate: amploarea acestuia. Cât și ce trebuie păstrat pentru a nu-l trăda pe autor, dar și pentru a asigura coerența dramatică a spectacolului? Răspunsul regizorului este tranșant: „nu există o sacralitate a textului în afara versiunii în limba  engleză. Așa cum Shakespeare l-a citit pe Plutarh și apoi a scris o poveste, așa am citit și noi o piesă și facem un spectacol”. Numai că, dacă adevărul istoric relatat de Plutarh  a fost respectat într-o mică măsură de scriitorul englez, nu la fel stau lucrurile în privința spectacolului clujean. Cu o dramaturgie atentă la detalii, semnată de András Visky, montarea este profund fidelă în spirit textului, deși propune o adaptare scenică modernă a originalului clasic.

Ce aduce nou viziunea regizorală clujeană a lui Silviu Purcărete? După cum însuși a declarat, cheia întregului spectacol este replica rostită în momentul asasinării lui Caesar, când doi din conjurați, Cassius și Brutus, evocă semnificația sângeroasei scene sau, cum am zice astăzi, perenitatea sa politică care transgresează secolele: „În sânge vă-mbăiați. O, câte veacuri /Vor repeta mereu măreața scenă / În state ce-or s-apară și în  limbi / Ce nimeni încă n-a vorbit!”

Deși construit caleidoscopic, oarecum secvențial, spectacolul are o remarcabilă unitate artistică, fiind realizat cu minuție de bijutier. Regizorul înlănțuiește subtil momentele acțiunii, îmbinând actoria, cu muzica și cu imaginile și creând o tensiune apăsătoare ca în filmele lui Hitchcock; un gest, o lumină, un sunet prevestesc o nenorocire care chiar sosește în secvența următoare. Nu-i mai puțin adevărat că însuși textul lui Shakespeare se pretează la o asemenea abordare, întreaga piesă fiind învăluită într-un halou de mister, plină de semne de rău augur: prezicătorul îi repetă lui Caesar avertismentul de a se feri de idele lui Marte, Calpurnia vede în vis statuia lui Caesar înecată în sânge, preoții sacrifică animale zeilor pentru a afla dacă le lipsește inima. Fondul întunecat și prevestitor de rău, aparițiile fantomatice (spiritul lui Caesar răsare în fața lui Brutus înaintea bătăliei de la Philippi) anticipează atmosfera din Hamlet.

Așa cum ne-a obișnuit, Silviu Purcărete își construiește montarea dintr-o succesiune subtil gradată de imagini șoc. Un inventar exhaustiv al acestora, le-ar obliga pe gazde să afișeze la intrare clasicul anunț „Interzis copiilor sub  12 ani”. Aș începe, desigur, cu momentul culminant al spectacolului, asasinarea lui Caesar și baia de sânge a conjuraților. Secvența este gândită și interpretată fără inhibiții, cu adevărat frisonantă pentru spectatorul mai slab de înger. Scena care urmează (întâlnirea din for a cetățenilor cu Brutus și Cassius) păstrează aceeași tensiune artistică. Schimburile aspre de cuvinte au loc sub o ploaie torențială (tehnicienii teatrului merită felicitări pentru realizare!) care maculează totul. Există, apoi, pe parcursul întregului spectacol nenumărate alte imagini antinomice, de o expresivitate scenică excepțională, cum ar fi contrastele dintre exploziile de lumină și unghiurile întunecate, sau dintre culorile puternice – roșul sângeriu – și suprafețele  unicolore ale scenografiei sau ale costumelor – negru, alb. Cu totul  memorabilă este scena bătăliei de la Philippi, unde trupele lui Antonius și Octaviu le înving pe cele ale lui Brutus și Cassius. Secvența este antologică prin forța sa evocatoare. Actul V al piesei se desfășoară pe parcursul a doar câteva minute. „Bătălia” are loc pe un podium de câțiva metri pătrați, unde  zece luptători, în tricouri sugerând trupul gol, se încleștează într-un balet al corpurilor de o plasticitate tulburătoare;  viermuiala aparent haotică este disimulată de un nor alb de praf care învăluie încet-încet scena de luptă.

Un spectacol gândit la nivelul unor asemenea rafinate esențe, așteaptă o scenografie pe măsură. Sarcină de care colaboratorul preferat al lui Purcărete, Dragoș Buhagiar se achită cu succes. Într-un spațiu în care totul este minimal, epurat de orice tentații decorativiste, desfășurarea scenică are câmp deschis de acțiune. Spunea scenograful: „Julius Caesar este un spectacol de autor, cu o viziune foarte personală. Cine cunoaște creația lui  Silviu Purcărete îi va redescoperi coșmarurile. Noi, scenografii, trebuie să fim foarte atenți să ne regăsim aici, fără a deranja discursul artistic. Este normal să vrei să pui în evidență textul și trupa de actori. Deaceea am încercat să mă strecor în scenă fără să încarc spațiul de joc.”

Deși în textul shakespearean nu Julius Caesar este eroul principal, ci Brutus (ca purtător al idealurilor de libertate care înlătură tirania), prestația din spectacol a lui Bogdán Zsolt îl plasează în fruntea distribuției. O interpretare sobră, fără tonalități stridente, cu puternice trăiri interiorizate ne îndreptățesc aprecierea că binecunoscutul actor a realizat unul din cele mai bune roluri ale ultimelor sale stagiuni. I se alătură, cu talent și impetuozitate, Viola Gabor în rolul lui Brutus, dar și o întreagă echipă, exemplară prin dăruirea cu care a răspuns exigențelor regizorale: Miklós Bács, Szabolcs Balla, Emőke Kató, Enikő Györgyjakab, Csilla Albert, Balázs Bodolai, Áron Dimény, Loránd Farkas, Alpár Fogarasi, Melinda Kántor, Sándor Keresztes, Róbert Laczkó Vass, Ervin Szűcs și Loránd Váta.

Două ore și jumătate de spectacol total la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj! Trinomul  Shakespeare, Caesar, Purcărete funcționează perfect.