„Și noroi și stele...”/ de Lucian Vasilescu

Acum câțiva ani, nu mulți, am poposit pentru câteva ceasuri la Mănăstirea Cotmeana, din județul Argeș. Ctitorită în secolul al XIV-lea, biserica de zid a mănăstirii a fost ridicată de Mircea cel Bătrân și a fost restaurată, în secolul al XVIII-lea, de Constantin Brâncoveanu.

După 1990, în incinta mănăstirii a fost ridicată o nouă biserică-paraclis. Ei bine, în biserica cea nouă mi-a fost dat să văd ceea ce nu mai văzusem până atunci și nici nu-mi puteam imagina că există – o „icoană” a Maicii Domnului cu Pruncul lucrată „în tehnica” tubulețelor de neon albastru, amintind de reclamele luminoase ale cluburilor de noapte. Alimentată prin intermediul unui transformator la rețeaua de curent electric, odioasa vedenie mi-a lăcrimat ochii și tot ceea ce se mai găsește și dincolo de ochi. Am tot încercat, de atunci, s-o uit, s-o șterg din memorie, s-o anulez. Fără succes, de parcă cineva tot ținea apăsat butonul „On” al arătării.

Anul acesta mi-a fost dat să parcurg, însă, din fericire, o experiență mântuitoare, în trei trepte. Treapta întâi am urcat-o în atelierul unde pictorul iconar încheiase lucrul la „Modelul Iconic al Martiriului Sfinților Mucenici Brâncoveni”. Am urcat apoi a doua treaptă când, în prezența artistului, am „vizitat” icoana (fusese sfințită și era acum vegheată de o candelă) la o anexă a Cuhniei Palatului Mogoșoaia (ridicat de Brâncoveanu), unde a fost, o vreme, expusă. A treia treaptă – și cea care m-a lecuit de necurățenia care mă bântuia – am suit-o recent, la Academia Română, unde pictorul iconar a susținut o Conferință pe tema icoanei sale, pe care îi fusese dat să o desăvârșească la anul 300 de la Martiriul Sfinților Brâncoveni.

„De 2014 ani, la fiecare 15 august, sicriul sfințeniei Maicii Domnului suie neabătut la cer. Cu o singură și uriașă excepție: prin Voia Domnului și a Maicii Sale, la 15 august 1714, sicriul sfințeniei Maicii Domnului s-a înălțat la cer laolaltă cu încă șase sicrie sfinte! Potrivit sinaxarului sfinților, nimeni n-a fost vreodată martirizat pentru credință în ziua de 15 august, cu excepția Sfinților Martiri Brâncoveni (…)

Imaginea pe care o comemorăm este cu mult mai mult decât o icoană; este modelul iconic al monolitului creștin în stare de jertfă, prima formă întrupată iconic a arhetipului originar al sfințeniei Brâncovenilor și al martiriului lor petrecut aievea și fără precedent în lume (…)” – spune Maestrul Sorin Dumitrescu, „zugravul” Icoanei Sfinților Brâncoveni, cel căruia îi datorez (și, dar nu numai) lecuirea de halucinația de la Cotmeana.

Și, până la urmă, ce separă „icoana” de la Cotmeana de Icoana pictorului Sorin Dumitrescu? Le separă, zic, o posibilă „asemănare”: ambele sunt „animate” de ceva ce nu se poate vedea: prima de curentul electric, cea de-a doua de Duhul Sfânt. Și le mai separă și faptul că „arătarea” îți lăcrimează ochii și tot ceea ce se mai găsește și dincolo de ei, în schimb, după ce ai privit (și ai văzut!) lucrarea lui Sorin Dumitrescu ochiul îți rămâne, de Icoană, greu…