Si poetii spun lucruri trasnite

“Intr-o zi daruita/ cu ape de ceruri/ neauzit/ m-a chemat gradina/ Vino la mine/ Vino!/ N-a uitat niciodata/ clipele noastre de tacere/ de visare si dragoste/ Voia inca o zi/ de surasuri/ si tainice imbratisari/ si astepta sub cer/ ca un san cald/ in frematare” (Mar de azur).

Aceste versuri, din care reiese ca poetul a facut dragoste cu o gradina, au fost extrase din volumul: Gheorghe Novac, Mirele Pamantului. Amintiri din Paradis, Brasov, Ed. Universitatii Transilvania, 2008. Marturisirea, fie si fantezista, este socanta. Fata de un barbat obisnuit, care nu se descurca nici macar cu o glastra, autorul cartii a reusit sa-si faca iubita dintr-o gradina. Dupa numai cateva pagini ni se ofera insa o surpriza si mai mare. Poetul s-a culcat si cu o padure: “Doar frunzele mai pot sa numere/ de cate ori cu padurea/ pe iarba m-am culcat/ de cate ori buzele ei/ rosii de fragi/ cu sete m-au robit/ Nebanuite fantani de soapte/ si visuri mi-a daruit/ In nopti cu roua cantand/ m-a trimis acasa/ doar cu pletele-i de vant/ Eu am tacut cu sfiala/ inlantuit de simturi/ vrejuri palpaitoare” (Izvor). Ne frapeaza, de data aceasta, nu numai virilitatea inepuizabila a autorului (sau a personajului liric in care el se proiecteaza), ci si infidelitatea lui, recunoscuta fara nici o ezitare. Azi o gradina, maine o padure – nu se mai poate conta pe juramintele de credinta ale unui poet. Vor veni la rand luncile, campiile, vaile, muntii… nu, muntii nu, autorul ramane deocamdata un traditionalist in probleme de orientare sexuala. Poetul spune multe alte lucruri trasnite in cartea sa. Unele raman de neinteles: “Chiar daca intreg universul/ ar trece prin campul tau de facere/ o, buna mea gandire/ cupola danaida de ispita/ nu te-ai opri in acel dincolo, al nestiutului” (Cupola danaida). Probabil, insa, este mai bine sa ramana de neinteles, fiindca daca devin inteligibile dauneaza grav prestigiului poetului. Iata un exemplu: “Din piept imi rasar/ tulpinile studiilor/ petalele poeziei/ si fructele gandurilor/ Dar sus/ in azurul uimitor/ pluteste inca/ nestinsa/ floarea secreta/ a intelepciunii” (Arc de cer). Stangace exprimare – “Din piept imi rasar/ tulpinile studiilor/ petalele poeziei/ si fructele gandurilor”. Numai in puerilele filme horror americane mai vezi tulpini iesind din pieptul cuiva. Noi intelegem unde bate poetul, dar chestia cu tulpinile tot ne oripileaza.