Sicomed ia 8 mil. dolari de la HVB si Banc Post
Sicomed Bucuresti, cel mai mare producator roman de medicamente, va contracta un credit de 8 milioane de dolari garantat de stat de la Banc Post si HVB Bank, in proportii egale, perioada de creditare fiind de cinci ani."Creditul de 8 milioane de dolari, contractat de la Banc Post si HVB Bank pe o perioada de 5 ani, va fi folosit pentru continuarea procesul investitional in anul 2004, in concordan…
Sicomed Bucuresti, cel mai mare producator roman de medicamente, va contracta un credit de 8 milioane de dolari garantat de stat de la Banc Post si HVB Bank, in proportii egale, perioada de creditare fiind de cinci ani.
“Creditul de 8 milioane de dolari, contractat de la Banc Post si HVB Bank pe o perioada de 5 ani, va fi folosit pentru continuarea procesul investitional in anul 2004, in concordanta cu strategia de dezvoltare a companiei”, a declarat pentru ZF Klaas Postema, director general al Sicomed.
Contractarea creditului va fi luata in discutie in Adunarea Generala a Actionarilor din 8 decembrie.
Producatorul de medicamente, care a investit in ultimii trei ani aproximativ 14 milioane de dolari in modernizare, are nevoie de bani pentru finalizarea procesului de obtinere integrala a standardelor GMP.
Desi are un profit anual de mai multe milioane de dolari, compania a avut nevoie de garantia statului datorita blocajului financiar din sistemul sanitar.
Ministerul Finantelor Publice va garanta si dobinzile, comisioanele si celelalte costuri aferente imprumutului. Rambursarea imprumutului, plata dobinzii si a celorlalte costuri vor fi asigurate din resursele financiare ale Sicomed.
Sicomed a obtinut in primele noua luni ale acestui an un profit net de 187,68 miliarde lei (5,6 milioane dolari), aproape dublu comparativ cu cel din aceeasi perioada a anului anterior. Cresterea profitului a depasit-o categoric pe cea a vanzarilor, care au inregistrat o ascensiune de 25% in termeni nominali, pana la 1.154 miliarde lei.
Sicomed si-a revenit astfel anul acesta, dupa o perioada 2001 – 2002 foarte agitata, in care compania a fost in conflict cu Ministerul Sanatatii, si-a schimbat aproape complet echipa de management si a restructurat puternic personalul.
Sicomed este listata la Bursa de Valori, ultimul pret de tranzactionare fiind de 3.500 lei/actiune. La aceasta cotatie, capitalizarea bursiera este de 42 milioane dolari. laurentiu.ispir@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026