Siemens VDO mai aduce 60 mil. euro la Timisoara
Siemens VDO mai aduce 60 mil. euro la Timisoara
Compania germana Siemens VDO Automotive, furnizor de sisteme electronice pentru industria auto, va mai investi inca 60 de milioane de euro in urmatorii cinci ani in fabrica pe care a deschis-o la Timisoara la sfarsitul saptamanii trecute.
“Fabrica este a doua ca marime din lume dintre cele aflate in portofoliul VDO Automotive si este de asteptat o crestere exploziva a numarului de locuri de munca disponibile in zona”, a spus vicepresedintele grupului Siemens VDO, Klaus Egger.
Compania a investit la Timisoara aproximativ 25 de milioane de euro intr-o capacitate de productie de la zero intinsa pe o suprafata de peste 18.000 de metri patrati, ce cuprinde birouri si hale de productie. Constructia din Timisoara a fost realizata intr-un timp relativ scurt -11 luni, prima linie de productie pusa in functiune in noua fabrica generand initial 60 de noi locuri de munca.
“Astazi aproximativ 90 la suta dintre inovatiile din industria automotive sunt bazate pe partea electronica si de software. Cu inventiile si solutiile noi pe care le oferim incercam sa contribuim la siguranta, economia si confortul conducatorilor auto”, a mai declarat Egger.
La Timisoara se vor produce unitati de control al airbagurilor, sisteme de management al motoarelor, dar si alte componente electronice pentru industria auto. Siemens VDO este prezent in Romania incepand din 2000, cand s-a deschis primul centru destinat cercetarii si dezvoltarii de software si hardware pentru industria automotive la Timisoara. Proiectul a inceput cu 10 angajati si a ajuns in prezent la peste 1.400 de angajati, dupa ce anul acesta a fost deschis un centru similar la Iasi. Siemens are in prezent peste 3.000 de angajati la nivel national.
Siemens VDO produce pentru clientii companiei din Germania, printre care se numara DaimlerChrysler, Mercedes, Volkswagen sau Honda. Grupul Siemens a avut in 2005 in Romania afaceri de 350 de milioane de euro, comparativ cu 200 de milioane de euro in anul anterior.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026