Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

SIF Moldova a câștigat 33,5 milioane de lei în primul semestru

SIF Moldova (SIF2) a încheiat primul semestru al anului cu un profit de 33,5 milioane de lei și cu active nete de 1,201 miliarde de lei.

Roxana Pricop · 13 iulie 2011 · 1 min de citit

SIF Moldova (SIF2) a încheiat primul semestru al anului cu un profit de 33,5 milioane de lei și cu active nete de 1,201 miliarde de lei.

Raportat la aceeași perioadă a anului trecut, profitul societății de investiții s-a redus cu 41,3%.

Pentru întreg anul 2011, SIF Moldova și-a bugetat un profit net de 69,8 milioane de lei. Scăderea rezultatului financiar obți­nut în primul semestru s-a datorat în mare măsură și unei evoluții mai slabe a Bursei de la București, dar și reducerii valorii dividendelor pe care societatea le-a încasat de la societățile din portofoliu.

În primul semestru al anului, activele societății au crescut cu 5,25%. La finele lunii iunie, SIF Moldova avea în portofoliu participații la un număr de 219 societăți, din care 110 erau listate pe piața reglementată. Valoarea ac­țiu­ni­lor cotate din portofoliul SIF Moldova era de 787 milioane de lei la finele lunii iunie, în timp ce plasamentele societății în depozite bancare valorau de 43,3 milioane de lei.

Pe Bursă, acțiunile SIF Moldova au înregistrat o creștere de 7,92% în primul semestru, a doua cea mai mare apreciere din rândul celor cinci SIF-uri. În ședința de miercuri, 13 iulie, acțiunile SIF2 au scăzut ușor cu 0,86%, până la un preț de 1,2690 lei/titlu. Capitalizarea bursieră a SIF2 este de 664,4 mil. lei.

Citește și