SIF Oltenia a făcut un profit net de 54 mil.lei la șase luni
SIF Oltenia (SIF5) a încheiat primul semestru cu un profit net de 54,2 milioane de lei, de 1,8 ori mai mare decât câștigul raportat în perioada similară a anului trecut.
SIF Oltenia (SIF5) a încheiat primul semestru cu un profit net de 54,2 milioane de lei, de 1,8 ori mai mare decât câștigul raportat în perioada similară a anului trecut.
Profitul realizat în primul semestru reprezintă 62,34% din câștigul bugetat pentru întreg anul 2012.
“În a doua parte a anului anticipăm o apreciere a cotațiilor bursiere, astfel că vom intensifica: pe de o parte, activitatea de dezinvestire (în condițiile în care prețurile din piața de capital vor permite vânzări în condiții de profitabilitate ridicată), pe de altă parte, activitatea speculativă pe piața de capital și preconizăm astfel realizarea indicatorilor anuali din bugetul de venituri și cheltuieli”, a comentat Tudor Ciurezu, președintele SIF Oltenia, în raportul semestrial emis pe bursă.
Din vânzarea de acțiuni din portofoliu, SIF-ul a obținut 50 milioane de lei în primele șase luni din an, în condițiile în care a alocat pentru investiții o sumă cu peste 20% mai mare, de 60 milioane de lei.
Veniturile obținute de SIF5 din vânzările de acțiuni au fost mai mari cu 1771,11% față de cele obținute în primul semestru al anului trecut.
Societatea a încheiat primul semestru cu active de 1,511 miliarde de lei, mai mult cu 6,69% față de începutul anului, fiind singura dintre cele cinci SIF-uri cu o evoluție pozitivă a activelor. Societatea are un portofoliu de acțiuni ce constă în dețineri la 96 de emitenți, cu o valoare de piață de 611,7 milioane de lei la sfârșitul lunii iunie. Acțiunile deținute la BCR sunt de departe cele mai valoroase, reprezentând 31,61% din valoarea de piață a portofoliului de acțiuni administrat.
În primul semestru, SIF-ul și-a restructurat activitatea prin închiderea ultimelor puncte teritoriale de lucru din București, județele Gorj, Olt și Vâlcea, și a redus cu patru numărul de salariați până la un total de 68 de persoane.
Acțiunile SIF5 au încheiat ședința de tranzacționare cu o creștere de 1,74% până la un preț de 1,29 lei/titlu, față de un avans de 1,89% al indicelui de referință BET-FI.
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026
-
Jensen Huang le-a adus europenilor speranță că pot concura în cursa pentru relevanță în era AI. Miza scandalului Nvidia pentru Europa și Europa de EstBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026