SIF Transilvania va incerca din nou majorarea de capital
SIF Transilvania a anuntat ca intentioneaza sa capitalizeze profitul net obtinut in 2006 si sa ofere actionarilor actiuni gratuite in loc de dividende, anuntul fiind urmat de o crestere cu aproape 4% a actiunilor companiei. SIF Transilvania a convocat Adunarea Generala a Actionarilor pentru data de 27 aprilie, principalul punct pe ordinea de zi fiind majorarea capitalului social cu 54,6 milioane…
SIF Transilvania a anuntat ca intentioneaza sa capitalizeze profitul net obtinut in 2006 si sa ofere actionarilor actiuni gratuite in loc de dividende, anuntul fiind urmat de o crestere cu aproape 4% a actiunilor companiei.
SIF Transilvania a convocat Adunarea Generala a Actionarilor pentru data de 27 aprilie, principalul punct pe ordinea de zi fiind majorarea capitalului social cu 54,6 milioane de lei (16 mil. euro) prin incorporarea profitului net obtinut in 2006. Daca propunerea va fi adoptata, fiecare actionar al SIF Transilvania ar urma sa primeasca o actiune gratuita pentru fiecare actiune detinuta, capitalul social al companiei urmand sa se dubleze la 109,2 milioane de lei (32 mil. euro).
Reprezentantii SIF Transilvania nu au putut fi contactati pentru a oferi mai multe comentarii.
SIF Transilvania a mai incercat si anul trecut majorarea capitalului social, insa nu a reusit sa adune cvorumul necesar pentru aprobarea acestei operatiuni. Pentru aceasta este necesara exprimarea votului, direct, prin mandat sau prin corespondenta, a cel putin 50% din actionarii companiei. Anul trecut, SIF Transilvania reusit sa adune un cvorum de 38,6% la a doua convocare, insuficient pentru aprobarea majorarii de capital. Neintrunirea cvorumului a fost determinata de neparticiparea la AGA a investitorilor straini, fondurile de investitii straine, in special cele americane preferand sa incaseze dividende in loc de actiuni gratuite.
SIF Banat-Crisana este cealalta SIF care a incercat anul trecut majorarea capitalului social, insa fara succes. SIF Banat-Crisana nu a convocat inca Adunarea Generala a Actionarilor, continutul convocatorului urmand sa fie discutat in sedinta Consiliului de Administratie de luni. Dintre celelalte SIF-uri, doar SIF Moldova a convocat AGA, insa nu intentioneaza sa distribuie actiuni gratuite, ci a propus actionarilor acordarea unui dividend brut de 0,063 lei/actiune din profitul pe anul trecut. In cazul in care actionarii SIF Transilvania nu vor aproba majorarea de capital, societatea va distribui circa 64% din profitul net din 2006 sub forma de dividende, adica circa 34,4 mil. lei (circa 10,1 mil. euro). In acest caz, dividendul brut ar urma sa fie de 0,063 lei/actiune.
SIF Transilvania a obtinut anul trecut un profit net de 53,17 mil. lei (15 mil. euro), cu 41% mai mult ca in 2005. Actiunile SIF Transilvania au inchis sedinta de ieri la pretul de 3,21 lei/actiune, in crestere cu 3,55% fata de ziua precedenta, pe fondul unor tranzactii de peste 4 mil. euro. Celelalte SIF-uri au inregistrat cresteri cuprinse intre 0,6% si 1,8%.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026