SIF3 a adus 2,4 mil. euro la capitalul Tușnad
SIF Transilvania a subscris acțiuni ale firmei hoteliere Tușnad din Băile Tușnad (simbol bursier TSND) cu suma de 10,4 mil. lei (circa 2,4 mil. euro) în cadrul operațiunii de majorare aflate în derulare.
SIF Transilvania a subscris acțiuni ale firmei hoteliere Tușnad din Băile Tușnad (simbol bursier TSND) cu suma de 10,4 mil. lei (circa 2,4 mil. euro) în cadrul operațiunii de majorare aflate în derulare.
Influxul de capital adus de SIF Transilvania corespunde participației de 64,9% pe care o deține la Tușnad. Acționarii firmei hoteliere au aprobat la jumătatea lunii octombrie majorarea capitalului social cu 16 mil. lei (3,75 mil. euro), de la 9,4 mil. lei la 25,4 mil. lei, prin aport în numerar. Un alt acționar semnificativ al firmei hoteliere este SIF Oltenia (SIF5), care are o deținere de 17,33% din capital.
Acționarii au aprobat recent contractarea unui credit de până la 5 mil. lei pentru finanțarea programului de investiții aferent obiectivului “Modernizarea complex Olt”.
Tușnad a revenit pe profit după primele nouă luni ale anului, cu un câștig de 107.000 de lei, după pierderi de 678.000 de lei înregistrate în același interval din 2009. Afacerile companiei s-au redus cu 12,5%, la 2,7 mil. lei.
Cea mai recentă tranzacție cu acțiunile Tușnad a fost încheiată la 13 decembrie, când titlurile au închis ședința la un preț de 0,07 lei, în scădere cu 12,5% față de ședința precedentă. La această cotație, compania are o capitalizare de 6,6 mil. lei.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026