Versiunea completă
Business Hi-Tech

Siguranta: cifre duble pana in 2005

Siguranta: cifre duble pana in 2005

Claudia Covaci · 23 august 2001 · 2 min de citit

In ciuda problemelor din industria IT si ale companiilor dotcom, industria producatoare de software pentru securitate pe Internet continua sa creasca, urmand a se dubla pana in 2005, potrivit unui studiu IDC. Astfel, aceasta piata ar urma sa creasca de la 5,1 miliarde de dolari cat a inregistrat anul trecut la peste 14 miliarde de dolari pana in 2005.

“Pentru vanzatorii softului pentru securitate, actuala instabilitate economica este o lama cu doua taisuri, a declarat analistul IDC, Brian Burke. Pe de o parte, acest lucru obliga companiile sa-si reduca cheltuielile, iar pe de alta le sileste sa devina mai sigure si sa construiasca relatii mai solide cu clientii, partenerii, furnizorii si canalele de distributie- care sunt zone in care securitatea softului poate sa fie de folos.”

Raportul IDC indica faptul ca toate cele patru piete de securitate pentru Internet ar urma sa creasca, in medie, cu 23% anual. Acestea sunt piata de firewall, piata de criptare, piata antivirusilor si AAA (autentificare, autorizare si administrare). Dintre acestea, AAA ar urma sa fie liderul industriei, cu o crestere anuala medie de 28%, urmand sa aduca venituri de 9,5 miliarde de dolari pana in 2005. Anul trecut, liderul a fost piata firewall, care a inregistrat o crestere de 42%.

Producatorul de firewall Check Point Software a anuntat o crestere de peste 57% pe trimestrul al doilea al acestui an, fata de perioada similara a anului trecut. Desi veniturile sale au fost cu 3 miliane de dolari mai mici, anul acesta compania estimeaza un profit cu 50% mai mare.

“Suntem in zona cea mai cautata a securitatii, a spus vicepresedintele Check Point, Asheem Chandna, adaugand ca produsele companiei sale reprezinta o necesitate pentru orice companie care desfasoara afaceri pe Internet. In plus, softul pentru retele virtuale private (VPN) ale companiei ajuta la scaderea costurilor, permitand companiilor care le folosesc sa-si creeze retele securizate.

Cu toate acestea, industria softului de securitate nu s-a dovedit la fel de darnica cu toti actorii sai. Companii precum Internet Security Systems, Entrust, Network Associates si Bindview Development au inregistrat pierderi pe ultimul trimestru fiscal.

“In principiu, este vorba despre faptul ca toate companiile care isi conecteaza birourile la Internet sau care fac afaceri prin intermediul Internetului au nevoie de securitate, a spus Chandna. Iar noi suntem beneficiarii acestui lucru.”

Citește și