Sika și-a majorat afacerile cu 17%
Producătorul de materiale chimice de construcții Sika România, filiala locală a grupului elvețian Sika, a consemnat anul trecut afaceri de 18 milioane de euro, în creștere cu 17% față de anul anterior.
Producătorul de materiale chimice de construcții Sika România, filiala locală a grupului elvețian Sika, a consemnat anul trecut afaceri de 18 milioane de euro, în creștere cu 17% față de anul anterior.
“Strategia de vânzări și politica de selecționare a clienților, concentrarea pe proiectele relevante, cât și asigurarea consultanței în șantier și suportul tehnic pe întreaga durată a proiectelor (…) au avut un impact pozitiv”, a declarat Ileana Nicolae, director general al Sika România.
Compania estimează în următorii trei ani creșteri anuale ale cifrei de afaceri de circa 5%, în contextul în care mizează pe creșterea numărului de distribuitori și a diviziei de retail, dar și pe finalizarea proiectelor de infrastructură anunțate de guvern.
Pentru următorii trei ani, compania are în plan investiții de circa 1 milion de euro, bani ce vor merge către modernizarea laboratoarelor de cercetare și dezvoltare, construirea unui centru de competențe în materiale de construcții, dar și a unei stații de epurare.
Piața autohtonă de materiale chimice pentru construcții, pe care activează și compania, a scăzut cu circa 5% anul trecut, până la 900 de milioane de euro, potrivit estimărilor Sika.
“Pentru 2012, după trei ani de scăderi consecutive, estimăm un avans ușor al pieței de materiale chimice pentru construcții, cu 5%, în condițiile anunțurilor privind demararea unor mari proiecte de infrastructură”, a spus Ileana Nicolae.
Printre proiectele la care Sika a participat cu produse se numără terminalul nou al Aeroportului Henri Coandă- Otopeni, autostrada Transilvania, autostrada Arad- Timișoara, Autostrada Soarelui, Stadionul Național sau centrele comerciale Iulius Mall Timișoara, Atrium Center Cluj sau Sun Plaza București.
Compania deține la Brașov o fabrică de aditivi de betoane, cu o capacitate de producție de 10.000 de tone anual.
Printre principalii competitori ai companiei se numără jucători precum Henkel, Mapei sau BASF.
-
Ce au in comun gigantii tech Apple, Google și mai nou Nvidia? După 33 de ani cu Jensen Huang la conducere, Nvidia intră în cel mai dificil test de succesiune din Big TechBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ce poți să faci în weekend în București? De la târguri de design și expoziții până la ateliere creative și filme de văzut la cinemaZF Gen Z · 13 noiembrie 2026
-
Ionuț Daniel Coleașă, COO, CITR: Insolvența este un indicator întârziat. Anul acesta s-au văzut dificultățile financiare din ultimii trei-patru ani. Astăzi, 40 de companii din 100 din agricultură au probleme financiareRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026