Simplu si simplist

Dorinta autorului de a spune explicit esentialul duce adeseori la cu totul altceva si anume la emiterea unor judecati simpliste.

Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Ion Barbu, Tudor Arghezi, Ioana Postelnicu, Radu Stanca, acestia sunt scriitorii pe care Ionel Popa ii reciteste si asupra carora se pronunta, nedescurajat de vastitatea bibliografiei critice adunate de-a lungul anilor. Cartea sa – Recitiri din literatura romana, Targu-Mures, Ed. Ardealul, 2007 – este o culegere de recapitulari si uneori reinterpretari critice, scrise intr-un limbaj accesibil.
Dorinta autorului de a spune explicit esentialul, de a nu se rataci in labirintul unor ipoteze critice sofisticate duce insa adeseori la cu totul altceva si anume la emiterea unor judecati simpliste, de o banalitate dezolanta.
“Opera poetului nostru national – explica solemn si plicticos Ionel Popa – e saturata de ganduri, idei, meditatii referitoare la om, la colectivitatea umana (natiunea), la marile probleme ale existentei umane.”
“Cugetarea eminesciana – continua el trecand la o analiza formala a cugetarilor poetului – este fie foarte concentrata (maxima, zicatoare), fie foarte dezvoltata (demonstratie, silogism).”
In unele zile cerul este senin, in altele – innorat, acesta este genul de reflectii avansate de noul exeget al lui Eminescu. Truismele nu sunt intotdeauna adevaruri cunoscute de toata lumea; unele dintre ele sunt false adevaruri, repetate mecanic de diversi autori. Iata un truism de acest fel din paginile critice consacrate de Ionel Popa lui Nicolae Iorga:
“Istoria lui Stefan cel Mare este un model de cum un sentiment inaltator cum este patriotismul si o ideologie pot genera o opera literara viabila.”
In realitate nici sentimentele inaltatoare, nici ideologiile nu genereaza opere viabile. Opere viabile genereaza numai talentul literar.
Multe fraze critice par extrase din lucrarile scrise ale unor elevi:
“El (Danila Prepeleac, n.n.) traieste in final un sentiment de implinire si mandrie omeneasca deoarece a reusit sa pacaleasca pe draci si s-a ridicat deasupra nevoilor”;
“In evolutia ei istorica fiecare literatura nationala este jalonata de puncte nodale (ani, carti, autori).”;
“Fastul si viermuiala biologica deformeaza trupul si sufletul si incatuseaza cugetul si spiritul.”;
“Opera spirituala este rezultatul unei activitati spirituale subiective ample. Activitatea spirituala e unica, dar modurile ei de exprimare sunt fundamental diferite.”
Nu-i asa ca exact asa stau lucrurile? Cine l-ar putea contrazice pe Ionel Popa?