Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Singura schimbare pe Bursă, dată de înrăutățirea sentimentului extern

Brokerii nu se așteaptă nici în această săptămână ca apatia care s-a instalat pe bursa locală să dispară, decât în cazul în care sentimentul de pe piețele externe se înrăutățește, ceea ce nu ar mai susține evoluțiile pozitive ale BVB.

Vlad Anastasiu · 11 iulie 2010 · 3 min de citit

Brokerii nu se așteaptă nici în această săptămână ca apatia care s-a instalat pe bursa locală să dispară, decât în cazul în care sentimentul de pe piețele externe se înrăutățește, ceea ce nu ar mai susține evoluțiile pozitive ale BVB.
“Singura schimbare pe termen scurt care ar putea să afecteze piața locală este înrăutățirea sentimentului extern, schimbare care nu va fi pe placul investitorilor pentru că piața va reacționa negativ și va accentua scăderile. În această perioadă, chiar dacă sentimentul extern s-a păstrat pozitiv, lipsa investitorilor de pe piața locală a făcut ca indicii să nu aibă forță, iar per ansamblu Bursa nu a performat”, a explicat Mihai Chișu, broker în cadrul societății de intermediere IFB Finwest din Arad.
Bursa a înregistrat săptămâna trecută un parcurs pozitiv în mare parte, însă aprecierile au fost extrem de reduse în piață, evoluție dată în principal de reducerea puternică a volumelor și rulajelor din piață.
Vineri, spre exemplu, rulajul total al pieței s-a ridicat la puțin peste 1,5 mil. euro, în timp ce volumul de tranzacționare abia a depășit nivelul de 11,8 milioane de acțiuni.
“Scăderea atât de mare a lichidității în piață este un efect pe timp de vară coroborat cu incertitudinea mare, în special pe plan intern. Incertitudinea reduce inițiativa investitorilor de a cumpăra sau a vinde, pentru că nu știu ce să aleagă. Este foarte greu să mai pleci de la fundamente, în condițiile în care aceste repere sunt greu de definit în această perioadă”, a adăugat Chișu.
În ultima ședință, cea mai mare apreciere din piață a fost consemnată de indicele energetic BET-NG, care a urcat cu peste 0,5%, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide zece titluri din piață, a înregistrat o creștere de puțin peste 0,4%.
Societățile financiare grupate sub BET-FI au închis pe minus, cu o corecție de 0,12%, cea mai mare scădere la această categorie fiind consemnată de titlurile SIF Moldova (SIF2), care au pierdut peste 1% față de referință.
Aprecierea din sectorul energetic a fost susținută în principal de titlurile OMV Petrom (SNP), care au urcat vineri cu 2% față de referință, la nivelul de 0,306 lei/unitate.
“Este puțin probabil ca evoluția Bursei să se schimbe în următoarea perioadă. Poate reușim să împrumutăm din evoluțiile externe, odată cu raportările financiare trimestriale, însă dacă lichiditatea pieței nu crește și rămâne tot atât de mică, piața nu se va mișca”, a continuat Chișu.
Cele mai mari scăderi de vineri au fost consemnate de titlurile Azomureș Tg. Mureș (AZO), care au coborât cu peste 4,5% față de referință, urmate îndeaproape de acțiunile Electroputere Craiova (EPT), care au înregistrat o scădere de aproape 3% față de referință. O corecție similară a fost consemnată și de acțiunile Broker Cluj (BRK), care au pierdut peste 2,1% față de cotația de referință.
Pe extern, principalele piețe europene au înregistrat evoluții pozitive toată săptămâna trecută, aprecierea pe indicele regional Euro Stoxx 50 depășind 2%.
“Evoluțiile pozitive de pe extern influențează și piața locală, dar în ultima perioadă aceste psihologii împrumutate nu mai reușesc să capteze optimismul investitorilor locali”, a încheiat Chișu.

De urmarit astazi

Citește și