Sistem automat de plata a facturilor
Sistem automat de plata a facturilor
Citibank Romania ofera clientilor din Transilvania posibilitatea de a-si plati facturile 24 de ore din 24, sapte zile pe saptamana, prin automatul Citibank Easy Pay disponibil la sucursalele bancii din Cluj-Napoca si Brasov. Sistemul Citibank Easy Pay poate fi utilizat pentru plata facturilor la energie termica, gaze, telefonie mobila si fixa, apa, polite de asigurare sau taxe universitare. “Speram ca utilizarea modalitatii de plata propusa de noi sa justifice investitiile necesare in extinderea retelei in diferite supermarketuri si aglomerari urbane din Cluj-Napoca”, a declarat Daniel Stancu, director cash management al Citibank Romania.
Citibank Easy Pay este un sistem automat de plati cu numerar care inlocuieste optiunea traditionala de extragere de numerar cu cea de depunere. Achitarea facturilor se realizeaza exclusiv cu numerar si nu este nevoie ca platitorul sa detina card sau cont bancar. Comisioanle aferente tranzactiilor sunt platite de catre banca, in calitate de furnizor al produsului, si de companiile care emit facturile. Portofoliul Citigroup cuprinde peste 200 de milioane de clienti in peste 100 de tari.
Regia Autonoma de Termoficare (RAT) Cluj este una dintre primele companii clujene care introduce acest sistem de plata. “Oferta lansata pe piata clujeana este un castig pentru RAT, pentru clienti, dar si pentru Citibank. Activitatea Regiei va fi degrevata prin reducerea costurilor pe care le avem cu gestiunea si functionarea casieriilor din oras. Estimam ca in cel mai scurt timp majoritatea platilor sa se realizeze prin intermediul Citibank Easy Pay”, declara Ioan Moldovan, director economic Regia Autonoma de Termoficare Cluj.
Lansarea noului serviciu vine la numai o luna de la deschiderea la Cluj a primei agentie CitiFinancial din tara specializata in credite pentru nevoi personale adresate persoanelor fizice. Agentia este cea de-a treia deschisa in decursul acestui an. Acesta este primul pas pe care CitiFinancial il face in extinderea serviciilor sale in toata tara, dezvoltarea retelei de agentii venind, potrivit oficialilor bancii, ca o consecinta in urma rezultatelor incurajatoare obtinute pana in prezent de catre primele trei agentii CitiFinancial din Bucuresti.
transilvania@zf.ro
-
Producția auto din România s-a redus în primele 10 luni cu 12%, la 398.061 automobile. Fabrica Dacia de la Mioveni a produs cu 17% mai puțin, iar Ford Otosan Craiova cu 6%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Emisiunea ZF Generația Pilon II: Dan Popovici, CIO BT Pensia Noastră: Pentru a intra la o listare, fondurile de pensii așteaptă un free float de 35-40% și o ofertă de 80-100 mil. euroZF Generația Pilon II · 13 noiembrie 2026
-
ZF LIVE: A început să-și revină economia? Cum vom închide anul?Info · 13 noiembrie 2026