Sistemul antirachetă de la Deveselu este unic în lume
România va fi prima țară în care va fi instalat sistemul de interceptare terestru care va fi dotat cu rachete din categoria SM 3 (Standard Missile 3), conform agenției care coordonează apărarea antirachetă a SUA. "În prezent nu există instalați nicăieri în lume interceptori tereștri SM 3" precum cei ce vor fi aduși la Deveselu, dar "se află în construcție un sistem de testare în Hawaii", a declar…
România va fi prima țară în care va fi instalat sistemul de interceptare terestru care va fi dotat cu rachete din categoria SM 3 (Standard Missile 3), conform agenției care coordonează apărarea antirachetă a SUA.
“În prezent nu există instalați nicăieri în lume interceptori tereștri SM 3” precum cei ce vor fi aduși la Deveselu, dar “se află în construcție un sistem de testare în Hawaii”, a declarat Richard Lehner, purtătorul de cuvânt al Agenției americane de Apărare împotriva Rachetelor. Acest sistem este diferit de cele pe care SUA le mai utilizează pentru a se apăra de un posibil atac cu rachete balistice.
Pe de altă parte, în 2020, când sistemul antirachetă din Europa va fi finalizat, interceptorii din România nu vor avea capacitate de a doborî rachete balistice intercontinentale, rachetele cu această capacitate urmând a fi instalate doar în Polonia. “Primii interceptori ce vor fi aduși în România vor face parte din categoria Block 1B în 2015, urmați de cei din categoria Block 2A în 2018, aici nu vor fi aduși și interceptori Block 2B, aceștia urmând să fie instalați în Polonia până în 2020”, a mai spus Lehner.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026