Situația Oltchim: cât va dura procesul de privatizare
El a precizat însă că nu va fi semnat niciun contract de privatizare a Oltchim decât dacă firma câștigătoare își va asuma, prin contract, menținerea obiectului de activitate și păstrarea locurilor de muncă în cadrul combinatului.
Privatizarea combinatului Oltchim (OLT) nu va putea fi încheiată mai devreme de două-trei luni, dacă vineri va fi selectat un câștigător, a declarat premierul Ponta, arătând că unitatea necesită fonduri substanțiale și că acționarul minoritar PCC are de câțiva ani un joc “destul de obstrucționist”.
“Dacă avem un câștigător clar vineri, mai repede de două-trei luni nu se poate încheia contractul”, a spus Ponta, întrebat la postul B1 TV cât va dura procesul de privatizare.
El a precizat însă că nu va fi semnat niciun contract de privatizare a Oltchim decât dacă firma câștigătoare își va asuma, prin contract, menținerea obiectului de activitate și păstrarea locurilor de muncă în cadrul combinatului.
Premierul a mai adăugat că speră ca săptămâna viitoare să fie plătite salariile muncitorilor pentru luna august și a arătat că, în momentul în care va exista un câștigător, vor fi bănci dispuse să acorde un credit de 20 milioane euro pentru repornirea activității.
El a susținut totodată că acțiunea lui Dan Diaconescu ar putea să pună Oltchim “pe butuci”, argumentând că dacă procedura de privatizare va fi suspendată luni, când a fost stabilit termenul de judecare a acțiunii acestuia, combinatul “va muri” în lipsa fondurilor necesare.
Termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim a fost prelungit până joi, 20 septembrie, la ora 12:00, a anunțat, luni, șeful OPSPI, Remus Vulpescu, precizând până pe data de 22 septembrie trebuie informați reprezentanții FMI cu privire la începerea negocierilor cu investitorii.
Decizia președintelui OPSPI privind amânarea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim ține cont de trei acțiuni în instanță depuse de președintele PP-DD, Dan Diaconescu. Diaconescu a depus în ultimele zile trei acțiuni în anulare, una împotriva unei hotărâri a adunării generale a acționarilor Oltchim, celelalte vizând suspendarea și anularea procedurii de privatizare și a contractului de privatizare care ar urma să fie încheiat.
Șeful OPSPI a mai anunțat că societăți care reprezintă Gazprom au solicitat amânarea cu două săptămâni a termenului limită pentru depunerea ofertelor de privatizare la Oltchim pentru a analiza impactul litigiilor apărute în ultimele zile privind combinatul chimic.
Președintele PP-DD, Dan Diaconescu, a cerut, săptămâna trecută, în instanță, anularea hotărârii AGA de la Oltchim prin care s-a aprobat metoda de privatizare, care presupune și preluarea unor datorii de 1,8 miliarde lei către AVAS.
În dimineața zilei de luni, Diaconescu a mai depus la Tribunalul București două cereri, care privesc anularea privatizării Oltchim și suspendarea tuturor măsurilor de privatizare până la soluționarea cererii de anulare a deciziei AGA.
Până la termenul limită, luni, 17 septembrie, ora 12:00, au depus oferte trei cumpărători: PCC SE, înregistrată în Germania, președintele PP-DD, Dan Diaconescu și omul de afaceri Ștefan Vuza, prin două firme, Chimcomplex și Aisa Invest din Cluj.
Începerea negoicierilor cu investitorii care au depus oferte la Oltchim reprezintă precondiție pentru aprobarea celei de-a șasea evaluări a acordului cu Fondul Monetar Internațional. Boardul director pentru discutarea evaluării acordului cu România este programat pentru a doua parte a acestei luni. Șeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, a anunțat în august că evaluarea nu va fi aprobată de consiliul director dacă vreuna dintre cele patru precondiții nu este îndeplinită.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026