SIVECO implementează în Macedonia un sistem de 1,55 milioane de euro
SIVECO, cel mai mare producător de software, va furniza sistemul computerizat de gestiune a operațiunilor de tranzit vamal pentru Administrația Vamală din Republica Macedonia, valoarea contractului ridicându-se la 1,55 milioane de euro, au anunțat reprezentanții companiei.
SIVECO, cel mai mare producător de software, va furniza sistemul computerizat de gestiune a operațiunilor de tranzit vamal pentru Administrația Vamală din Republica Macedonia, valoarea contractului ridicându-se la 1,55 milioane de euro, au anunțat reprezentanții companiei. Sistemul va fi implementat în cadrul unui proiect care se va derula în perioada februarie 2011-februarie 2013. Potrivit reprezentanților companiei, acesta este cel de-al treilea beneficiar al soluției după Autoritatea Națională a Vămilor din România și Autoritatea Vamală din Turcia. “Soluția care va fi implementată va permite gestionarea computerizată a tuturor tranzitelor vamale de la intrare până la ieșire. Implementarea se va finaliza în 24 de luni și va armoniza sistemul vamal macedonean cu cel al Uniunii Europene”, a declarat Dan Tuhar, director eCustoms Line of Business în cadrul companiei. SIVECO a avut anul trecut o cifră de afaceri de 61,5 milioane de euro, în creștere cu 20% comparativ cu 2009. Pentru acest an, compania estimează că își va menține ritmul de creștere a veniturilor, având în vedere că are deja semnate contracte pe mai mulți ani cu clienți din România și străinătate.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026