SIVECO: nu avem emoții pentru 2011, avem contracte semnate pe mai mulți ani
SIVECO (Sociéte Informatique Ventes Et Conseiles), cel mai mare producător local de software, la care deține acțiuni și un fond de investiții al gigantului american Intel, a închis anul 2010 cu o cifră de afaceri de 259 de milioane de lei (61,5 mil. euro) în creștere cu 20% față de anul precedent, pe fondul creșterii numărului de contracte noi, potrivit datelor companiei.
Pentru acest an, compania estimează că își va menține ritmul de creștere a veniturilor, având în vedere că producătorul de soft are deja semnate contracte pe mai mulți ani cu clienți din România și străinătate. “Pentru 2011, compania SIVECO România are deja asigurată o stabilitate financiară și operațională solidă datorită contractării în 2010 a unor proiecte multianuale în domeniul eLearning, eCustoms, eAgriculture, eHealth, Credit Bureau în țări cu mare potențial din zona Africii de Nord, Orientul Apropiat si Mijlociu, CIS și pentru instituții importante ale Comisiei Europene. O altă direcție esențială de dezvoltare o reprezintă proiectele depuse pe fonduri structurale – atât în România, cât și la nivel european”, a declarat președintele și directorul general al Siveco România, Irina Socol.
Potrivit companiei, printre cele mai importante 10 proiecte realizate în 2010 se numără lansarea programului strategic la nivel național de informatizare a educației pentru Ministerul Educației Naționale din Regatul Maroc și implementarea noii versiuni a Sistemului Informatic Unic Integrat – SIUI 2.0 – pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Până în 2013, Siveco România va implementa un sistem informatic integrat în 9.000 de școli marocane.
Compania a fost înființată în anul 1992 și se numără printre cei mai importanți integratori de sisteme IT și dezvoltatori de aplicații software de pe piața locală.
Acționarii Siveco România sunt compania Siveco Netherlands, cu 42,2% din acțiuni, PEF V Information Technolagy (Luxemburg) – 22,5%, Intel Capital (Cayman) Corporation (Insulele Cayman) – 10%, Irina Socol – 10,98%, Mihail Rădășanu – 7,62%, Siveco România – 3,75%, Gabriel Ilia – 2,68%, Daniela Bichir – 0,14% și Ecaterina Crusti – 0,14%.
-
România a câștigat definitiv procesul Roșia Montană. Gabriel Resources cerea 6,5 miliarde de dolari, cea mai mare pretenție formulată vreodată împotriva statuluiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026