Slovenia darama doua poduri de la granita croata
Slovenia a daramat doua poduri peste raul Sutla, aflat la granita cu Croatia, masura adoptata in vederea aderarii la spatiul Schengen, potrivit media locale. Legea privind granitele in spatiul Schengen prevede ca trecerea frontierei se face numai prin puncte autorizate, motiv pentru care Slovenia a fost nevoita sa demoleze podurile de peste raul Sutla, care fac legatura cu Croatia
Slovenia a daramat doua poduri peste raul Sutla, aflat la granita cu Croatia, masura adoptata in vederea aderarii la spatiul Schengen, potrivit media locale. Legea privind granitele in spatiul Schengen prevede ca trecerea frontierei se face numai prin puncte autorizate, motiv pentru care Slovenia a fost nevoita sa demoleze podurile de peste raul Sutla, care fac legatura cu Croatia. Slovenia intentioneaza sa inchida alte aproximativ 115 puncte de trecere a frontierei. Localnicii construisera multe dintre aceste poduri peste raurile dintre satele Dobovci si Bistrica, pentru a ajunge mai usor pe terenurile lor situate de partea cealalta a raului. Localnicii din Dobovci vor fi nevoiti, astfel, sa traverseze frontiera printr-un punct de trecere aflat la cinci kilometri distanta de localitatea lor, precizeaza cotidianul Delo din Ljublijana. Ministerul Administratiei Publice trebuie sa finalizeze acest proiect pana in luna septembrie. Politia slovena sustine ca daramarea podurilor nu va afecta populatia din zona.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026