Soarta Flamingo s-ar putea decide in februarie
Creditorii retailerului electroIT Flamingo International (FLA), intrat in procedura de insolventa la inceputul acestei saptamani, vor avea prima intalnire pe 25 februarie, urmand sa decida daca vor sustine sau nu planul de reorganizare a companiei.
Creditorii retailerului electroIT Flamingo International (FLA), intrat in procedura de insolventa la inceputul acestei saptamani, vor avea prima intalnire pe 25 februarie, urmand sa decida daca vor sustine sau nu planul de reorganizare a companiei.
Administratorul judiciar desemnat, RVA Insolvency Specialists SPRL, trebuie sa realizeze pana la 14 ianuarie un raport in care sa propuna intrarea in procedura simplificata de insolventa, caz in care va cuprinde documentele doveditoare si propunerea de intrare in faliment, sau continuarea perioadei de observatie din procedura generala. Totodata, pana la data de 14 februarie trebuie intocmit un alt raport in care sa se mentioneze cauzele care au dus la insolventa si daca crede ca activitatea companiei poate fi redresata pe baza unui plan de reorganizare judiciara sau printr-un plan propus numai de Flamingo International sau impreuna cu creditorii, potrivit deciziei Tribunalului Bucuresti, care a fost transmisa ieri si BVB.
Creditorii Flamingo International pot inscrie cererile de admitere a creantelor pana la 8 februarie, iar pana la 22 februarie vor fi verificate solicitarile.
Potrivit deciziilor Tribunalului, creditorii Flamingo Computers si Flanco International se vor intalni la 22 martie, respectiv 5 aprilie.
Grupul Flamingo a cerut saptamana trecuta intrarea in insolventa a celor trei companii, pentru a se proteja in fata creditorilor, dupa ce a esuat in negocierea restructurarii unui credit de 17,5 mil. euro cu ING Bank si a fost amenintat cu executarea silita. Actiunile Flamingo au fost suspendate luni de la tranzactionare, la pretul de 0,0185 lei, si ar putea reveni abia dupa ce compania va prezenta planul de reorganizare.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026