Socep a inceput din nou anul pe minus
Operatorul portuar Socep Constanta, specializat in manipularea de marfuri vrac si marfuri generale, a inregistrat in primul trimestru pierderi de aproape 100.000 de euro (0,34 milioane de lei), aproximativ egale cu pierderile inregistrate in perioada similara a lui 2005
Operatorul portuar Socep Constanta, specializat in manipularea de marfuri vrac si marfuri generale, a inregistrat in primul trimestru pierderi de aproape 100.000 de euro (0,34 milioane de lei), aproximativ egale cu pierderile inregistrate in perioada similara a lui 2005. Pierderile au fost determinate de scaderea traficului prin operatorul portuar, dar si de evolutia nefavorabila a cursului de schimb.
“Scaderea sensibila a traficului portuar, coroborata cu scaderea cursului euro si dolarului fata de leu, a condus la inregistrarea unei pierderi financiare, inclusiv din activitatea de exploatare”, se arata in raportul trimestrial al companiei. Cifra de afaceri a companiei s-a diminuat in lei, insa a ramas constanta in euro, situandu-se la 2,75 mil. euro (9,8 milioane de lei).
Traficul portuar s-a redus cu 21% comparativ cu primul trimestru din 2005, pana la 518.000 de tone, ca urmare a reducerii activitatilor de import-export derulate prin portul Constanta. Cea mai importanta scadere s-a inregistrat la traficul de marfuri exportate, care s-a redus cu 22,4% fata de anul trecut. Conducerea companiei estimeaza insa o revigorare a traficului prin operatorul portuar in perioada urmatoare, motiv pentru care nu a operat o ajustare a numarului de salariati in primul trimestru.
Socep si-a bugetat pentru acest an un profit brut de 0,85 milioane de euro (3 milioane de lei), doar cu putin peste profitul realizat anul trecut. Compania si-a bugetat venituri totale de 12 milioane de euro (42 de milioane de lei), in scadere cu 3,6% fata de veniturile din 2005. Compania nu are un actionar majoritar, fiind controlata de salariati si de manageri. In actionariat se afla si mai multe fonduri de investitii, printre care mai multe fonduri din grupul Capital, cum ar fi Romanian Reconstruction sau Tidal Wave si fondul Trigon Teise Laine al estonienilor de la Trigon Capital. SIF Oltenia detine, de asemenea, 7,5% din actiunile operatorului portuar. Actiunile Socep sunt listate la categoria I a Bursei de Valori, ultima tranzactie cu acestea derulandu-se ieri la pretul de 0,194 lei/actiune. Capitalizarea bursiera a companiei este de 19,2 milioane de euro.
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Silvia Axinescu, counsel, Reff & Asociații | Deloitte Legal: Pentru companiile care folosesc agenți AI, riscul unei amenzi pe AI Act este deocamdată aproape zero, pentru că România nu are încă o autoritate desemnată formal, dar ele răspund deja față de persoanele prejudiciate de un agentBusiness Hi-Tech · 13 noiembrie 2026