Softul care mana vacile
Softul care mana vacile
“Gardurile virtuale mobile controlate de la un laptop ar putea mana cirezile de vite catre o pasune proaspata”, a anuntat un specialist in robotica la conferinta MobiSys 2004 din Boston, Statele Unite. Cowboy-ul modern va controla mai multe cirezi de la un singur server de acasa, ca si cum ar juca un joc pe calculator. Desi in Statele Unite exista deja garduri virtuale fixe pentru a tine cainii in curte, nimeni nu a incercat pana acum sa miste aceste garduri virtuale sau sa aplice aceasta idee in controlarea cirezilor de vite. “Pur si simplu punem garduri in fata vacilor. Spunem: Astazi stati aici, maine mergeti in alta parte”, spune Zack Butler, un profesor al Colegiului Darthmouth din Hanovra. Butler si colegii sai au scris un soft care transmite coordonatele GPS ale gardului la un colier montat la gatul animalelor care declanseaza un semnal sonor sau un mic soc electric menit sa controleze animalul. Astfel, softul poate mana vacile schimband pozitia gardului virtual. Fiecare colier este inzestrat cu un card de retea Wi-Fi, un PDA Zaurus, o unitate GPS eTrex si un difuzor. Serverul si colierul comunica wireless cu ajutorul unei statii de baza Wi-Fi montata pe camp. Butler spune ca deja cateva jgheaburi de adapat sunt inzestrate cu pompe electrice alimentate de generatoare solare. Acestea ar putea fi transformate in statii de baza Wi-Fi. Vitele frecventeaza destul de des acele jgheaburi asa ca datele pot fi trimise prin GPS chiar daca unele zone sunt in afara razei de comunicare wireless. Grupul a testat versiunea cu garduri virtuale fixe pe zece vaci pe un camp din Vermont care avea aria de un kilometru patrat. “Am facut acest studiu doar pe cateva animale, iar sistemul nu este inca definitivat”, spune Butler.
-
Ediția 13 noiembrie 2026 epaper(auxiliar) · 12 noiembrie 2026
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Distribuția geografică a investitorilor în obligațiunile externe în euro lansate de România în noiembrie 2026, pe maturitatea de 8 aniBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026