Somaco: riscul de neîncasare a facturilor este ridicat
Grupul Somaco din domeniul producției de materiale de construcții, controlat de fondul de investiții Oresa Ventures, estimează că va înregistra în acest an o creștere a cifrei de afaceri de 10-15%, sub cea de 30% raportată anul trecut. Reprezentanții companiei spun că refuză unele comenzi întrucât în acest an riscul de neîncasare a facturilor este ridicat.
Grupul Somaco din domeniul producției de materiale de construcții, controlat de fondul de investiții Oresa Ventures, estimează că va înregistra în acest an o creștere a cifrei de afaceri de 10-15%, sub cea de 30% raportată anul trecut. Reprezentanții companiei spun că refuză unele comenzi întrucât în acest an riscul de neîncasare a facturilor este ridicat.
“Grupul a avut anul trecut o cifră de afaceri de 21 milioane de euro, cu 30% peste nivelul din anul anterior. Pentru primele luni din acest an situația nu este bună. Din cauza vremii (din luna februarie – n.red.) nu am putut intra pe șantier, însă lista de proiecte pe care o avem pentru acest an arată mai bine decât cea de anul trecut”, a declarat Cornel Marian, managing director al Oresa Ventures, care deține Somaco.
Reprezentantul Oresa spune că activitatea Somaco va fi consolidată în continuare, fiind căutate în vederea preluării companii din același domeniu, cu focalizare pe principala linie de produse, structuri și prefabricate.
“Avem contracte pentru dezvoltare de malluri, pentru proiecte de infrastructură, lucrăm cu firme de construcții precum Strabag sau cu retaileri precum Cora și Carrefour. Așteptările noastre sunt mai mari, dar în acest an există riscul foarte mare de neîncasare. Sunt foarte multe proiecte pe care le refuzăm din această cauză. Vrem să creștem, dar fără să riscăm mult”, a adăugat Marian.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026