Somajul - o problema fara solutii?

Recentele evenimente din Spania au readus in atentia opiniei publice un fenomen lasat oarecum in planul secund al dezbaterilor publice – lipsa locurilor de munca in Romania. Bineinteles ca multi specialisti au remarcat un paradox: economia Romaniei a inregistrat ritmuri de crestere in jurul a 5% pe an incepand cu anul 2001, insa posibilitatile de a te angaja in tara sunt din ce in ce mai mici. O posibila explicatie poate fi faptul ca aceasta crestere economica isi are originea in munca romanilor care lucreaza in strainatate si care trimit bani celor de acasa.

Asadar, in ciuda introducerii unui Cod al muncii, considerat modern si european de catre initiatori, in ciuda “facilitatilor” acordate angajatorilor prin Legea nr. 76/2002 privind asigurarile pentru somaj, romanii nu gasesc de lucru in Romania si pleaca din tara. Lipsa de perspectiva a tinerilor care intra pe piata muncii este din ce in ce mai evidenta, cea mai mare parte a acestora visand la posibilitatea de a pleca din tara pentru a se realiza profesional si, bineinteles, material. Aceasta migratie reala a romanilor reprezinta deja un fenomen de masa care prezinta potentialul unei catastrofe pe piata muncii din Romania. Din pacate, Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale nu pare sa fie constient de raul pe care birocratia din domeniul relatiilor de munca il face tocmai intr-un domeniu critic pentru Romania: ocuparea fortei de munca.

Inainte de a analiza, sumar, modificarile aduse legii nr. 76/2002 privind asigurarile pentru somaj, trebuie sa remarcam ca Ministerul Muncii continua sa ingreuneze viata angajatorilor, ultima isprava constand in obligatia de a achizitiona un nou Registru de evidenta a salariatilor. Aceasta obligatie vine in completarea mentinerii carnetelor de munca si a comisionului pentru camera de munca. Practic, sunt tinute evidente duble, a caror utilitate este mai mult decat indoielnica. Iar acesta este doar un exemplu recent al birocratiei haotice care guverneaza relatiile de munca!

Fara a lua in considerare aspecte grave precum cel de mai sus, autoritatile din domeniu au propus modificarea legii privind asigurarile pentru somaj, fara a atinge unele aspecte controversate. Unul dintre aceste aspecte controversate este cuprins la lit. f) articolul 19 din lege:

Art. 19. – In sistemul asigurarilor pentru somaj sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:

s…t f) alte persoane care realizeaza venituri din activitati desfasurate potrivit legii si care nu se regasesc in una dintre situatiile prevazute la lit. a) – e).

Practic, prevederile de la litera f) introduc obligatia pentru orice persoana care obtine venituri dintr-o activitate economica (altele decat cele care decurg din raporturi de munca) sa fie asigurata in sistemul de asigurari pentru somaj si sa plateasca 4% din veniturile obtinute. Trebuie remarcat ca la articolul urmator – art. 20 – care enumera persoanele care pot contribui in mod facultativ la sistemul de asigurari pentru somaj, litera f) are acelasi continut. In aceste conditii, daca nu ar fi in vigoare art. 11, 12 si 13 din Codul de procedura fiscala, asigurarea pentru somaj ar fi facultativa pentru orice persoana care nu obtine venituri din raporturi de munca sau asimilate acestora.

Desi legea 76/2002 are numeroase lipsuri (vezi exemplul de mai inainte), autoritatile mentin niste prevederi a caror eficacitate in practica este indoielnica. Este cazul facilitatilor acordate angajatorilor pentru angajarea de tineri absolventi sau, si mai elocvent, acordarea de credite pentru someri pentru a incepe o afacere. Nu putem nega faptul ca aceste masuri sunt utilizate pe plan international, insa in conditiile existentei unui mediu economic favorabil si a unei birocratii eficiente.

Din pacate, in Romania, angajatorii ignora facilitatile prevazute de legea somajului din cauza conditiei de restituire a sumelor primite de la bugetul asigurarilor pentru somaj in cazul in care, din motive obiective, sunt obligati sa faca reduceri de personal (aceasta prevedere va fi eliminata in legea de modificare a Legii nr. 76/2002 recent aprobata). Mai mult, indemnizatia primita de la buget de catre someri seamana cu legarea de glie a acestora, pentru ca nu pot demisiona de la angajator pe o perioada de 12 luni, sub sanctiunea restituirii sumelor respective. In cazul absolventilor, subventia acordata (la nivelul salariului minim brut pe economie), presupune ca angajatorul sa mentina absolventul pe o durata de 3 ani de zile.

Desigur ca masurile active pentru combaterea somajului pot incuraja ocuparea fortei de munca, desi acest lucru nu prea este vizibil nici macar in tarile din Uniunea Europeana cu traditie in domeniu, precum Franta sau Germania unde somajul se mentine la un nivel ridicat. In aceste conditii, imi mentin parerea ca, pentru Romania, cea mai buna masura in acest sens o reprezinta reducerea accelerata si considerabila a contributiilor sociale la un nivel care sa permita angajatorilor sa angajeze personal cu salarii decente care sa reduca tentatia emigrarii. Nu vad de ce trebuie platita o contributie de 3% de catre angajatori pentru asigurarile pentru somaj, cand renuntarea la aceasta ar putea insemna un balon de oxigen pentru societatile decapitalizate de o politica sociala mult prea generoasa fata de posibilitatile economiei nationale.

Programele de formare profesionala, creditele subventionate sau subventiile pentru angajare nu cred ca sunt solutii realiste pentru Romania, ci doar paleative pentru o piata a muncii pe care autoritatile nu o inteleg. In plus, administrarea unor astfel de facilitati presupune un efort financiar mult superior beneficiilor pe care le-ar aduce. Ar fi bine sa se inteleaga ca suntem pe cale sa pierdem avantajul comparativ al fortei de munca ieftine in fata unor tari precum Slovacia sau Bulgaria doar pentru ca nu renuntam la supraimpozitarea fortei de munca.
emil@apropo.ro