Sonet cu pasărea aceea/ de Silviu Guga

Ați văzut pasărea care zbura mereu?

Pasărea aceea eram eu.

Ați auzut-o cântând unduios și vioi?

Pasărea aceea era de alt soi.

Acum zace cu aripa frântă.

Nu poate zbura și nu mai cuvântă.

Mâțe spurcate de iad vin ca s-o sfâșie.

De ea nimeni acum nu mai vrea să știe.

Mai are doar câteva pene decolorate,

Pe aripi vreo două, vreo două pe spate.

Cioc aurit și creastă nu mai are,

Ochii deschiși să-i țină nu e în stare.

Și… Iat-o… respiră tot mai greu!

Pasărea aceea… eram eu.