Sony a lansat si in Europa consola PS3
Sony a lansat la sfarsitul saptamanii trecute pe pietele europene, inclusiv Romania, consola de jocuri video PlayStation 3. Lansarea europeana a PS3 a fost primita atat cu entuziasm, cat si cu indiferenta de-a lungul continentului, scrie presa internationala
Sony a lansat la sfarsitul saptamanii trecute pe pietele europene, inclusiv Romania, consola de jocuri video PlayStation 3. Lansarea europeana a PS3 a fost primita atat cu entuziasm, cat si cu indiferenta de-a lungul continentului, scrie presa internationala. Vanzarile din Europa au o importanta majora pentru Sony, dar si pentru ceilalti doi jucatori de pe aceasta piata (Microsoft si Nintendo), performantele de pe continent putand stabili castigatorul din razboiul consolelor video de ultima generatie.
“Cred ca Europa este privita de Microsoft si Sony drept cel mai important teritoriu”, a declarat Paul Jackson, analist al Forrester Research, citat de Financial Times.
“Microsoft este aproape sigura ca urmeaza sa cucereasca piata din Statele Unite, iar Sony este aproape sigura ca va cuceri Japonia, dar aceasta va depinde de succesul Wii de a se impune drept o inovatie. In orice caz, europenii sunt destul de neincrezatori si tind sa cumpere modelul de consola care ruleaza cele mai interesante jocuri”, a precizat Jackson.
Analistii si consumatorii sunt de parere ca numarul scazut de jocuri compatibile si pretul ridicat al PS3 i-au descurajat pe unii cumparatori.
Noua consola Sony se vinde in Statele Unite pentru aproximativ 600 de dolari (451 euro), in timp ce modelele rivale Xbox 360 si Wii costa 400 de dolari (300 euro), respectiv 250 de dolari (188 euro). In plus, varianta pentru Europa a PS3 va fi lipsita de emulatorul ce ii permitea sa ruleze mai multe jocuri destinate modelului predecesor PS2 si este in ciuda acestui fapt mult mai scumpa, pretul pentru Marea Britanie fiind stabilit la 825 de dolari (620 euro).
Voci din piata sustin ca Sony nu va intampina probleme in a vinde in Europa primul stoc de un milion de console PS3, deoarece aici exista o piata nesaturata, cu multi fani care vor fi dispusi sa plateasca mai mult pentru o versiune premium.
“Dupa ce baza de fani loiali va fi saturata, Sony va fi nevoita sa modifice preturile”, a afirmat Carl Gressum, analist la firma de consultanta Ovum.
In cadrul evenimentelor de lansare din Europa, Londa a inregistrat cel mai mare numar de fani prezenti in fata magazinelor, inghesuiala avand insa o explicatie practica. Toti fanii PS3 care au fost prezenti in magazinul Virgin Megastore din Londra au primit gratuit alaturi de consola si un televizor Sony HD (high definition). Aceasta campanie promotionala a costat Sony aproximativ 250.000 de lire sterline. Compania le-a oferit clientilor si transport gratuit cu taxiul.
Pe de alta parte, francezii, germanii si olandezii nu s-au remarcat printr-o prezenta numeroasa in fata magazinelor in asteptarea PS3.
Oficialii Sony au declarat ca lansarea PS3 va fi de succes, vanzarile in primele zile fiind mai incurajatoare decat cele ale predecesorului PS2.
In marile orase europene, Microsoft a montat panouri publicitare pentru a diminua interesul pentru lansarea fastuoasa a Sony PS3.
In Romania, consolele PS3 au fost lansate in cadrul unor evenimente organizate vineri de retelele de retail Flanco-Flamingo si Media Galaxy.
“PlayStation 3 reprezinta urmatoarea generatie de sisteme de divertisment si de aceea estimarea vanzarilor pentru 2007 este de aproximativ 1.000 de unitati vandute”, a declarat Jiri Rizek, directorul executiv al Flamingo.
Totodata, oficialii Media Galaxy au precizat ca vanzarile PS3 din primele zile de la lansare au fost peste asteptari, fara a preciza insa numarul de unitati vandute.
In Romania, consolele PlayStation 3 sunt disponibile la un pret ce variaza in jurul a 1.999 RON.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026