Versiunea completă
Business Hi-Tech

Sony Ericsson vrea locul doi pe piata locala

Producatorul de telefoane mobile Sony Ericsson a avut anul trecut in Romania o cota de piata de putin peste 10%, conform estimarilor lui Evangelos Karamanolis, director de marketing la Sony Ericsson pentru Grecia, Cipru si zona Balcanilor. "Noi credem ca anul trecut am fost numarul trei pe piata telefoanelor mobile din Romania

Ziarul Financiar · 19 martie 2006 · 2 min de citit

Producatorul de telefoane mobile Sony Ericsson a avut anul trecut in Romania o cota de piata de putin peste 10%, conform estimarilor lui Evangelos Karamanolis, director de marketing la Sony Ericsson pentru Grecia, Cipru si zona Balcanilor.

“Noi credem ca anul trecut am fost numarul trei pe piata telefoanelor mobile din Romania. Pentru 2006 vrem sa ajungem numarul doi”, a adaugat Karamanolis.

Pentru a-si atinge obiectivul, Sony Ericsson Romania va face in acest an o investitie de cateva sute de mii de euro intr-un program de vanzari, in care sunt implicati 9-10 oameni, conform oficialilor companiei. “Practic, fiecare om va avea alocata o anumita zona a Romaniei si se va ocupa de relatiile cu partenerii nostri”, a explicat Bogdan Zinca, director de vanzari Sony Ericsson Romania. Printre partenerii companiei se numara Connex, Orage, Germanos, Altex, Flanco, Domo si Flamingo.

Pe de alta parte, piata din Romania urmeaza tendintele din Occident in ceea ce priveste piata de telefoane mobile, singura diferenta fiind puterea financiara a romanilor. “Anul trecut, aproape o jumatate din telefoanele mobile vandute in Romania aveau camera foto integrata”, a spus Zinca. El a mai spus ca tendinta romanilor este sa treaca de la telefoane ieftine catre telefoane cu preturi medii. “Probabil ca intr-un an sau doi ani telefoanele cu ecran alb-negru vor disparea de pe piata romaneasca, cu exceptia celor care se vor adresa unei nise”, explica Zinca.

In ceea ce priveste terminalele 3G, acestea au reprezentat sub 1% din piata romaneasca de anul trecut, conform lui Karamanolis. “Lucrurile se vor schimba in viitorul apropiat. Operatorii de telefonie mobila trebuie sa adopte aceasta tehnologie care ofera o viteza superioara de transfer al datelor”, a spus Karamanolis. El crede ca in aproximativ doi ani telefoanele 3G vor reprezenta peste 10% din piata.

Aproximativ 30% din veniturile Sony Ericsson obtinute in Romania au provenit din vanzarea modelelor din gama Walkman, telefoane care au player MP3 integrat, conform lui Karamanolis. “La nivel modial, din punct de vedere valoric, 40% din telefoanele vandute de Sony Ericsson au fost modele Walkman”, a precizat Karamanolis.

Citește și