Sosul si caprioara
Sosul si caprioara
Poate din spirit de emulatie caracteristic varstei, mi-as fi dorit sa-l contrazic acum pe colegul meu, Daniel Nicolescu, cel care pleda in editorialul trecut pentru “singuratatea lecturii”, element esential supravietuirii acestui monstru pe cale de disparitie numit poet. Mi-am dat seama, insa, ca mi-as contrazice una dintre cele mai stabile credinte…
Cunosc de ceva vreme un om singur, pe care-l revad din ce in ce mai rar. Cred ca cele doua-trei volume de poeme si instante prozastice pe care le-a publicat si despre care putini stiu ca exista sunt unele dintre cele mai bune pe care le-am citit in ultimii ani. Poate ca melancolia afisata si tratata intr-un stil posibil a fi numit “clasicist”, tragismul usor patetic – insa deloc anacronic sau flamboaiant – al stilului in care scrie, discretia existentei sale, o suita intreaga de date au facut ca acele volume formidabile sa nu fie bagate in seama de aparatul “politicii literare”…
In acelasi timp, imi amintesc, oarecum amuzat, despre singurul premiu pentru poezie pe care l-am castigat, Nicolae Labis: imaginati-va o primarie de sat, trei mese lungissime, asezate astfel incat sa lase loc intre ele recitatorului. Sora Poetului citeste “Moartea caprioarei”, iar in momentul in care versul “mananc si plang” “explodeaza” printre lacrimile ei sincer jucate/traite, linistea lasa loc unui concert imund de sorbituri, limpaituri, ghiogarturi, plescaituri: onor membrii juriului, alaturi de oficialitatile moldave, atacau sosul de limba cu atata ravna, incat biata caprioara s-a pomenit inundata de mirosul greu de masline si foaie de dafin…
As fi vrut sa pot scrie despre Primavara poetilor, un proiect de lectura publica, de poezie purtata prin licee si institutii, eveniment de import european, un pas menit a ne racorda la o sensibilitate UE cum noi n-am fi avut pana acum. Aceasta Primavara lirica tocmai se desfasoara, intre 7 – 12 martie, fiind organizata de Linda Maria Baros si Horia Garbea, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti si Uniunea Scriitorilor din Romania. Insa nu pot: cred din tot sufletul ca sensibilitatea poetica nu poate fi scoasa in arena fara a pierde din puterea amestecului ce-i sta in fiinta: sange, tragism, noroi, frumusete. Totul se reduce la intuitie, la un spirit de finete ce lipseste tuturor, mai ales celor ce pledeaza pentru “alinierea” poetica: cum poti sa aliniezi poezia unui “trend” lipsit, de fapt, de traditie, cand ea nu poate exista in afara unui timp si spatiu proprii – elementul public, evolutia “politica” a literaturii tin de postludiul sau… Iar acesta intereseaza doar pe “sensibili”.
Vreau sa inchei revenind la prietenul meu mult mai varstnic: niciodata nu m-am simtit mai preajma Poeziei decat citind alaturi de el, intr-o garsoniera ce emana ratarea a orice altceva decat a versului. Un loc in care mirosul de sos nu poate patrunde, nu poate inmuia fibra tare, de nefiert a ceea ce inca numim Poezie. Iar despre aliniere, sa ne amintim ca Baudelaire isi recita “Florile” in carciumi, intr-un cor de rasete, de sosuri: dar atunci nimeni nu era aliniat, nu-i asa?
-
Agenția media United Media Services a obținut medalia Platinum EcoVadis și intră în top 1% dintre companiile evaluate la nivel globalZF 24 · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Distribuția geografică a investitorilor în obligațiunile externe în euro lansate de România în noiembrie 2026, pe maturitatea de 8 aniBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Numărul de absolvenți pe niveluri de educațieProfesii · 12 noiembrie 2026