Șpaga, ca avuție națională/ de Lucian Vasilescu

O tristă reminiscență comunistă bântuie încă societatea românească: șpaga este considerată, în continuare, o racilă, un obicei rău și este scoasă abuziv în afara legii. Odinioară, în vechiul regim de tristă amintire, în frizerii, de pildă, dar nu numai acolo, erau expuse afișe mari, cu textul „Nu primim bacșiș!” Comunismul s-a dus de râpă, dar șpaga, bacșișul, șperțul, para-ndărătul încă nu au fost reabilitate. Aceasta nu este doar o nedreptate istorică, ci și o clară lipsă de viziune a tuturor guvernelor care s-au perindat pe la Palatul Victoria din decembrie 1989 încoace. Șpaga nu numai că n-ar mai trebui tratată drept o pegră a societății – ea ar trebui văzută ca o avuție națională, un soi de Roșia Montana a finanțelor, a bugetelor și a spiritualității românești. Legalizată și chiar încurajată, șpaga ar aduce frumoase venituri la bugetul de stat – cel care ar vrea să dea șpagă ar trebui să ceară de la un organism abilitat, în schimbul unei taxe, autorizație de șpăgar, iar cel șpăguit ar fi obligat să declare șpaga primită, vărsând statului o parte a acesteia, ca impozit pe venituri (altele decât cele salariale) realizate.

De asemenea, legiferarea șpăgii ar avea și o consecință pozitivă asupra gradului de ocupare a forței de muncă – ar apărea birouri de consiliere șpagovială, unde experți autorizați (un soi de brokeri de șpăgi) îi vor sfătui pe șpăguitori pe cine, cu cât, cum, când, în ce valută și în ce tranșe să șpăguiască pentru obține un randament maxim al șpăgii.

Totodată, intrarea în legalitate a șpăgii ar avea și o însemnată conotație culturală (ba chiar spirituală!), căci șpaga reprezintă, tradițional, o aspirație ascunsă a oricărui român. Și asta nu de ieri, de azi, ci de veacuri. La o vreme, șpaga românească ar putea fi propusă pentru Lista de Patrimoniu Mondial  UNESCO (secțiunile material – șpaga în sine și imaterial – apetitul de a da/ a primi șpagă).

Șpaga, la noi, conferă celui care o primește prestanță, iar celui care o oferă confort psihic și siguranță. Dacă nu mă credeți, vă invit să faceți un experiment. Iată-l: puneți pe două uși alăturate ale aceluiași stabiliment de sănătate publică, la aceeași specialitate (ORL, să zicem), două anunțuri: pe una dintre uși numele doctorului și programul de consultații și pe cealaltă ușă aceleași informații plus mercurialul șpăgii (de pildă „Pentru scobit în nas cu ultrasunete șpaga este de X lei”). Urmăriți apoi la care dintre cele două uși se formează coada. Q.E.D.