Spam-ul cultural

Un caz special de management cultural defectuos, in zona (auto)promovarii, este cel al spam-ului cultural. Fiecare jurnalist din domeniu este bombardat zilnic cu numeroase e-mailuri care ii dau de stire asupra unor evenimente care au avut loc sau urmeaza sa aiba. Nu e de acuzat nicidecum faptul ca expeditorii isi incearca norocul, nici macar atunci cand iti semnaleaza evenimente care cu greu si-ar gasi locul intr-o gazeta de perete a unei scoli generale. E normal ca lor sa li se para genial ceea ce fac si e la fel de normal sa se agite intru a comunica asta lumii intregi.

Problema, asadar, nu e ca si nici macar cat, ci cum. Primim mesaje care nu contin nici un text, uneori nici macar un subiect al e-mailului, ci doar unul sau mai multe fisiere atasate. E o grava impolitete, o dovada de lene cronica si o alegere contraproductiva. Adica ma obligi pe mine sa descarc si sa deschid texte, afise, poze ca sa aflu despre ce naiba e vorba? Multumesc, nu. Orice mesaj trebuie sa poata fi citit rapid si sa contina esentialul de la prima vedere. Dupa care, daca ma intereseaza domeniul, subiectul, tema etc., pot sa am nevoie si de detalii.

O a doua eroare majora este sufocarea expeditorului. Sunt scriitori care trimit intr-un e-mail una sau mai multe carti (sic!) si artisti plastici care ataseaza cate reproduceri le permite programul. Cine are timp de asa ceva!?

In fine, sa mai mentionam curajul (ca sa nu zic tupeul) cu care reprezentantul (PR sau orice altceva) al unei institutii iti comunica, uneori aproape zilnic, TOT ce se intampla pe-acolo, de-ar fi si numai zugravirea unui perete. E putin prea mult.