Versiunea completă
Business Internaţional

Spania a plătit scump ca să își vândă obligațiunile

Spania a strâns 3,5 mld. euro în urma emisiunii de obligațiuni la 10 și la 30 de ani, suma maximă stabilită pentru această licitație, în condițiile în care temerile legate de datoriile Spaniei s-au mai liniștit.

Cristina Roșca · 17 iunie 2010 · 3 min de citit

Spania a strâns 3,5 mld. euro în urma emisiunii de obligațiuni la 10 și la 30 de ani, suma maximă stabilită pentru această licitație, în condițiile în care temerile legate de datoriile Spaniei s-au mai liniștit.

Madrid a vândut obligațiuni la zece ani în valoare de 3 mld. euro, însă a fost nevoită să plătească un randament de 4,864%, comparativ cu 4,045% la licitația din 20 mai, potrivit Băncii Spaniei, scrie Bloomberg. Diferența între randamentele titlurilor spaniole și cele germane, considerate mai sigure, a fost de 2,23% în timpul licitației – cel mai ridicat nivel de după introducerea monedei euro – însă după aceea s-a redus la 209,4 puncte de bază. La sfârșitul lunii mai diferența era de 160 de puncte de bază.

Cererea a fost cu 89% mai mare decât oferta. Randamentul titlurilor cu scadența la 30 de ani a fost 5,908%.

Costurile de creditare pentru guvernul spaniol au crescut până la un nivel record pe fondul temerilor că situația economiei și a finanțelor publice se înrăutățește.

“Cererea mare pentru obligațiunile spaniole ar trebui să ajute la restaurarea încrederii”, a spus Ciaran O’Hagan, strateg pe venituri fixe la Société Générale din Paris. “Un nivel satisfăcător al cererii a fost posibil doar după ieftinirea considerabilă a titlurilor spaniole în ultimele zile.”

Titluri de datorie emise de Spania în valoare de 24,7 mld. euro au scadența în luna iulie. Statul încearcă să convingă investitorii că poate reduce al treilea cel mai mare deficit din zona euro, ajutând totodată băncile de economii ale statului și economia, care a fost în recesiune în ultimii doi ani.

Spania adoptă acum măsuri de austeritate. Printre acestea se numără reducerea cu 5% a salariilor angajaților din sectorul public, într-un efort de a reduce creditarea și de a ajuta la restaurarea credibilității în rândul creditorilor internaționali.

Deficitul bugetar al Spaniei depășește în prezent nivelul de 11% din PIB – mult peste limita de 3% impusă de UE.

Pe fondul temerilor legate de situația Spaniei, moneda euro s-a depreciat la începutul zilei în raport cu dolarul american, pentru ca ulterior să își revină. Cursul de schimb s-a stabilizat la 1,2388 dolari pentru un euro, moneda unică europeană apreciindu-se cu 0,13%.

Vor publicarea rezultatelor testelor de stres

Decizia Băncii Naționale a Spaniei de a publica rezultatele testelor de stres ce au avut ca subiecți creditorii statului iberic i-ar putea forța pe vecinii europeni să meargă în aceeași direcție, în condițiile în care investitorii cer o mai mare transparență în ceea ce privește situația băncilor, scrie Bloomberg. Banca Spaniei va face publice rezultatele pentru ca investitorii să aibă mai multe informații despre starea “de sănătate” a băncilor.

30 mld. euro pentru restructurarea băncilor

Spania ar putea utiliza 30 mld. euro din banii Fondului pentru Restructurarea Ordonată (FROB) a sistemului bancar pentru a acoperi nevoile de finanțare ale băncilor, potrivit ministrului de economie Elena Salgado. FROB, care a fost creat pentru ajutorarea sistemului bancar, poate oferi împrumuturi de până la 99 mld. euro pentru ajutorarea instituțiilor de creditare. Salgado a spus că “suma pe care o oferă FROB va fi suficientă pentru toate nevoile băncii”.

Ajutorul financiar pentru Madrid nu este pe agenda UE

Liderii Uniunii Europene nu plănuiesc să discute despre un posibil ajutor financiar pentru Spania în cadrul summitului ce a avut loc ieri. Declarația a survenit unei serii de zvonuri potrivit cărora statul iberic ar putea beneficia de un ajutor similar celui primit de Grecia, scrie Associated Press. Cancelarul german Angela Merkel a anunțat înainte de summit că va cere reguli bugetare mai dure și va încuraja Spania să facă eforturi susținute pentru a reforma piața muncii și pentru a realiza reducerile bugetare.

Citește și