Spania, paralizată joi de o grevă generală de 24 de ore
O grevă generală de 24 de ore care denunță reforma în domeniul muncii și politica de austeritate a Guvernului de dreapta a început joi dimineața în Spania, pichete de grevă instalându-se în fața întreprinderilor, în timp ce transporturile începeau de asemenea să fie afectate, relatează AFP.
O grevă generală de 24 de ore care denunță reforma în domeniul muncii și politica de austeritate a Guvernului de dreapta a început joi dimineața în Spania, pichete de grevă instalându-se în fața întreprinderilor, în timp ce transporturile începeau de asemenea să fie afectate, relatează AFP.
Purtând steaguri de culoarea roșie și pancarte pe care se putea citi “Reforma muncii, NU” sau “Grevă generală”, unele grupuri de sindicaliști au ieșit pe stradă, în timp ce altele se instalau la porțile întreprinderilor, ale pieței de vânzare angro din Madrid sau principalelor stații ale mijloacelor de transport în comun.
În timp ce sindicatele deja anunțau un “imens succes”, Ministerul de Interne informa că 33 de persoane au fost arestate, iar cinci polițiști ușor răniți în cursul unor incidente minore.
Această zi de grevă generală, organizată la apelul marilor sindicate Comisiones Obreras (CCOO) și UGT, este cea de a șasea de la restabilirea libertăților sindicale, în 1977. Precedenta grevă generală a avut loc pe 29 septembrie 2010, sub Guvernul socialist.
Aproximativ 100 de manifestații sunt prevăzute în toată țara. Asigurarea unui nivel minim de servicii, rezultat în urma unui acord între sindicate și puterea publică, urmează să permită o funcționare redusă a mijloacelor de transport în comun, spre exemplu la nivelul de 30% dintre metrouri și autobuze în Madrid.
Sindicatele protestează față de reforma muncii anunțată pe 11 februarie de către Guvern și deja aflată în vigoare, destinată să combată un nivel record al șomajului, de 22,85% din populația activă.
În opinia lor, singurul efect al acestei reforme va fi să agraveze acest flagel, în timp ce Guvernul pregătește desființarea a 630.000 de locuri de muncă în 2012 și un nivel al șomajului de 24,3% la sfâșitul anului.
Guvernul lui Mariano Rajoy, aflat la putere de 100 de zile, apreciază că această grevă are loc într-un moment delicat, în contextul în care Consiliul de Miniștri urmează să prezinte vineri bugetul țării pentru 2012, marcat de importante măsuri de austeritate destinate reducerii deficitului public cu 8,51% la sfârșitul lui 2012, la un nivel de 5,3% în acest an.
-
Un kilogram de unt costă în medie 61 de lei la raft, față de 46 de lei acum cinci ani. Un singur grup controlează jumătate din piațăZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
De ce iubesc miliardarii din tech jachetele negre de piele? De la Jensen Huang la Elon Musk și Jeff Bezos, cum a devenit simbolul rebeliunii uniforma celor mai puternici oameni din Silicon ValleyEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Salariul mediu net a ajuns la 5.717 lei, dar românii pot cumpăra mai puțin decât acum un an. A 15-a lună la rând de scădere a salariului realEveniment · 14 noiembrie 2026