Spectacolul din spatele scenei (II)/ de Antoaneta Dohotaru

Desi Hollywood-ul este pentru el un loc familiar, Marcel Iures prefera sa joace tot la el acasa. Intr-un teatru amenajat intr-un subsol de pe Calea Victoriei. Paradoxal, celebritatea l-a facut sa se simta si mai atasat de caldura publicului roman. Daca bugetarii stau prost cu banii dar isi fac meseria cu brio vom vedea si ce se intampla in singurul teatru independent din Romania. In urma cu 12 ani, pe Calea Victoriei, intr-un subsol candva al partidului comunist, Marcel Iures infiinta teatrul ACT. A vrut sa nu mai stea la mila statului si a reusit. “Nu stiam nimic in materie de teatru, dovada ca s-a intamplat ca intr-o poveste, ne-am trezit cu o comoara si nu stiam ce sa facem cu ea si am invatat pas cu pas cum sa punem lucrurile – spune Marcel Iures. Aici era un punct ideologic in Bucuresti, era o pivnita, la nivelul primei banchete.”

Ai crede ca un teatru independent poate fi o afacere profitabila, dat fiind ca salile sunt mereu pline. Cu ce se deosebeste teatrul Act de celelalte? “Lipsa banilor. N-avem niciun ban, toate teatrele sunt subventionate, noi nu suntem subventionati, nu ne ajuta nimeni… Teatrul se hraneste din criza. Teatrul atunci cand e pe cale sa moara sau e pe cale de disparitie, e grav bolnav, intervine. E singurul fenomen care se hraneste cu propriul lui corp.”

Acum 12 ani, Liviu Ciulei a intrat in subsol si-a descoperit ce intimitate si ce potential acustic poate sa aiba sala. A dat si sfaturi, a sugerat sa se traga niste striuri pe stalpi zidariei, pentru dispersarea ecoului.

Marcel Iures a jucat langa George Clooney, Brad Pitt si Tom Cruise cu sinceritatea, sensibilitatea si nobletea cu care joaca la el in subsol. Cand Gheorghe Dinica si Marin Moraru au fost invitati sa joace underground nu le-a venit sa creada ca scena este practic podeaua. Dar Marcel Iures este multumit cand se uita in urma. Pe la el prin subsol au trecut multi actori la inceput de drum. A facut scoala. Si mai ales nu si-a dezamagit niciodata publicul.

De departe insa, prosper si in voga este Teatrul Metropolis. Desi bugetar, si-a castigat publicul prin cladirea impecabil renovata cu bani de la primaria capitalei si mai ales prin repertoriul variat.

Acum trei ani, dintr-o cladire in paragina, George Ivascu a reusit sa faca o bijuterie. Ruina s-a tranformat peste noapte intr-un teatru nou, modern, elegant si perfect functional. Ivascu a construit un repertoriu variat si modern, a adus actori grei sa colaboreze, dar le ofera si celor tineri un loc in care sa dovedeasca ce pot. “Am mers pe ideea de teatru hipermarket, in sensul vorbei clientul nostru, stapanul nostru, el alege, drept care am in repertoriu de la comedii bulevardiere de buna calitate, cu texte premiate si pana la titluri mari.”

Confort si intimitate, asta si-a dorit George Ivascu in spatiul noului teatru. Repertoriul, distributia si mai ales spatiul civilizat au facut ca toate spectacolele de la Metropolis sa se joace cu casa inchisa.

Spectacol mare si la Teatrul National: Victor Rebengiuc in “Legenda marelui inchizitor”, in regia lui Radu Penciulescu. Se joaca numai cu casa inchisa. Dupa o cariera impresionanta, Victor Rebengiuc inca nu se considera un mare actor. “Nu pot sa-mi permit sa spun ca sunt un mare actor, ar insemna sa ma distrug pe mine insumi.” Victor Rebengiuc sustine roluri mari in cele mai importante teatre din Bucuresti si este platit ca un colaborator. De 20 de ani si-a dorit o lege a teatrelor, insa nimeni nu l-a auzit. Nu-i plac aplauzele la scena deschisa si nici cele fara discernamant. Dar stie ca asa e publicul roman, politicos.

Dar cum se aplauda pe vremuri? Si cum erau spectacolele? Un actor care a trait din plin gloria teatrului romanesc este Misu Fotino. La 80 de ani traieste dintr-o pensie umila. Toata viata, sufletul lui a fost teatrul. A debutat la varsta de sapte de ani, alaturi de tatal sau, actor la Teatrul din Brasov. In anul 1952, Misu Fotino a fost descoperit de marele regizor Sica Alexandrescu, care l-a angajat la Teatrul National din Bucuresti. Au urmat zeci de piese care au facut gloria teatrului romanesc. A avut parteneri uriasi, dar a ramas modest toata viata. Desi a facut roluri irepetabile mai ales in comedii, Misu Fotino si-a incheiat cariera ca intr-o tragedie greaca. In spectacolul “Egoistul”, alaturi de Radu Beligan, i s-a facut rau si a simtit cat este de bolnav. A fost pentru ultima data cand a urcat pe scena. Lumea celui care ne-a facut sa ridem timp de 73 de ani este astazi una lipsita de sunet si de replica. Odata cu Misu Fotino, inca o legenda a generatiei de aur o sa dispara. Marele actor nu a pastrat in casa nici macar o inregistrare din spectacolele sale exceptionale. Insa stie ca undeva in inima oamenilor toata daruirea si flacara lui vor ramine. A meritat sa-si dea si sufletul pe scena. “Va iubesc si-mi pare rau ca nu pot sa fiu cu voi acum cind trebuie dar sufletul meu e cu voi, va iubesc, sa-mi dea Dumnezeu putere sa mai resist. Totul e sa ma intelegi, sa ma iubesti, sa ma asculti. Restul e tacere…”

“Generatia veche s-a si dus – adauga Victor Rebegiuc -, aproape ca am ramas prea putini care sa mai conteze ca generatie veche. Suntem decimati, distrusi, generatia noastra nu mai exista. Este un teatru extraordinar sus in ceruri, cu actori minunati si aici au mai ramas cativa amarati.”

Rodica Popescu Bitanescu a jucat alaturi de cei mai mari actori si astazi, la varsta de 72 de ani, ii merge mai bine ca niciodata. Si-a descoperit un nou talent, in ultimii ani scrie piese de teatru si le regizeaza. Asta o ajuta sa traiasca onorabil. De opt ani spectacolele ei de la Teatrul National se joaca mereu cu casa inchisa. Si-a inceput cariera furind meserie de la cei batrani. “Maestrul Beligan a spus ca degeaba ai talent daca n-ai noroc – spune actrita. E adevarat, trebuie sa muncesti, trebuie sa ai un dram de umilinta, trebuie sa faci sacrificii. Trebuie sa ai norocul sa gasesti pe cineva sa te ajute, nu stiu, soarta, pe mine m-a ajutat foarte mult televiziunea, am avut mare noroc sa fac foarte multa televiziune.”

Pana la urma, vremurile se schimba si viitorul apartine actorilor tineri care vor sa joace cu orice pret. Dana Voicu a urmat traseul clasic. A terminat Institutul si a avut marea sansa sa fie angajata prin concurs intr-un teatru din Bucuresti. Numai ca trebuia sa astepte cu lunile ca sa fie distribuita. “Am spus: eu nu stau in teatrul asta pentru salariu, pe mine nu ma intereseaza, eu vreau sa joc ca de aia eu am intrat a sasea oara la facultate, eu nu am incercat sapte cai profesionale in viata, am incercat una singura.” A plecat din teatru si a incercat sa se descurce pe cont propriu. Asa a luat fiinta, acum 11 ani, “Teatrul inexistent”, o companie dispusa sa performeze in orice spatiu, in orice loc si pe orice suma. “Pana la urma am zis: pai, n-avem sediu, nu suntem actori angajati, nu avem recuzita, deci practic nu existam si atunci am zis teatru inxistent.” Spectacolul “Supermarket” in regia lui Teo Herghelegiu a fost jucat in poduri, in subsoluri si baruri. Si a avut un succes urias, a prins mai ales la publicul tanar.

“Sunt sigur ca cei care fac treaba asta vor fi cei care vor asigura mersul inainte al teatrului romanesc – spune Victor Rebengiuc -, pentru ca sunt vii, sunt dornici sa munceasca, sa arate, spre deosebire de cei din teatrul institutional, care se bazeaza pe salariu, salariile merg de la sine, esti pensionar de cand ai fost angajat.”

“De stat, particular, clasic sau neconventional, teatrul nu moare, teatrul se transforma – concluzioneaza Ducu Darie. Si nu are varsta cat timp reuseste sa emotioneze si sa miste ceva in sufletele noastre.”

Reportaj difuzat de Protv in emisiunea “Romania, te iubesc!” din 27 martie 2011.