Specula sau... inflatia?

Jurnalul televiziunii publice ni-l arata cu insitenta pe un ministru (pe care presa l-a supranumit cu apelativul, prea putin magulitor, de ?trompeta”) cum ia de guler un vanzator din piata si il ameninta ca ii va verifica atent certificatul de producator. Rezulta evident ca omul acela, sau poate altii, se deda la infama practica a speculei, dar el, ministrul, va veghea sa nu se mai intample asa ceva. M-am linistit. Dupa ce marea coruptie a fost lichidata, o data cu arestarea sectoristului care a primit mita doua gaini, un curcan si un milion de lei, iata ca autoritatile statului se napustesc asupra singurei probleme ramase in suspensie, dar care trebuie tratata cu vigilenta.
Voi trece peste caraghioslacul situatiei in care se tot complace un membru al guvernului Romaniei si peste sentimentul de dezgust pe care mi l-a starnit televiziunea ?publica” pentru modul cum isi alege si isi prezinta subiectele. Am sa ma opresc la subiectul incriminat in reportaj – cel al asa-zisei specule din pietele taranesti.
Din capul locului, as vrea sa lamurim un lucru: nu exista nici o specula, nici in pietele taranesti si nici altundeva in economia romaneasca. Termenul este impropriu, vine in contradictie cu economia de piata functionala. Nici macar despre practici neconcurentiale nu putem vorbi, in acest caz. Acolo unde sunt zeci de mii de producatori independenti si milioane de consumatori, nimeni nu poate sa impuna discretionar nimic. Chiar daca, cumva, unii producatori sunt amenintati si fortati sa vanda cuiva toata marfa la un pret scazut, avem de-a face cu o infractiune de abuz in dauna intereselor private, iar aceasta trebuie tratata ca atare de politie si justitie. Dar nici asa intermediarul ad-hoc nu poate forta pe nimeni sa cumpere la un pret mai mare decat cel rezultat din jocul intre cerere si oferta!
Daca nu este specula, atunci ce este? Prima posibilitate ce trebuie investigata este daca intr-adevar avem de a face cu o crestere ?anormala” a preturilor la produsele din pietele taranesti. Datele statistice par sa infirme o atare apreciere. Astfel, in august 2004 cresterea totala a preturilor la marfuri alimentare (de 9,2 la suta in 12 luni) se cifreaza sub cea generala a preturilor, care a fost de 12,4% in acelasi interval. Fata de luna iulie 2004, grupa de produse ?legume si conserve de legume” inregistreaza o scadere sezoniera, cu 3,8%, datorata exclusiv evolutiei la grupa ?alte legume si conserve de legume”, unde scaderea este de 7,4 la suta. Fie statistica ascunde adevarul, fie domnul ministru umbla dupa cai verzi pe pereti.
Sa analizam ipoteza ca avem intr-adevar o crestere a preturilor pe piata taraneasca. A pune un astfel de fenomen in carca ?speculantilor” arata insa o grava si profunda neintelegere a mecanismelor de piata. ?Speculantul” este persoana sau institutia care sesizeaza un dezechilibru intre cerere si oferta pentru un anumit produs si urmareste obtinerea unui profit din cumpararea si revanzarea produsului in cauza. El joaca un rol regulator pe o piata libera, iar incriminarea lui arata o mentalitate solid ancorata intr-un trecut de trista amintire. Piata taraneasca este cel mai bun barometru al unor presiuni inflationiste – intrucat acesta este segmentul cel mai sensibil al pietei, cu cei mai multi jucatori, de o parte si de cealalta. Daca preturile cresc, inseamna ca aici a fost detectat un dezechilibru intre cantitatea de bani si cea de marfuri. Posibil, cresterea salariilor, a pensiilor, ajutoarelor sociale de tot felul isi face simtita prezenta printr-o majorare a cererii solvabile neacoperita de o oferta adecvata in structura. Daca cumva asa stau lucrurile, avem o problema macroeconomica serioasa.
Din pacate, in cautarea de solutii la o problema, reala sau imaginara, autoritatile publice au luat-o pe aratura, daca ma pot exprima astfel. De exemplu, au gasit cativa producatori si i-au adus cu arcanul la piata, spunandu-le si cu cat anume trebuie sa vanda produsele lor. Din punctul de vedere al producatorilor in cauza, singura diferenta serioasa fata de situatia in care vand toata marfa unui intermediar este ca, in varianta orchestrata de autoritati, ei trebuie si sa stea toata ziua la taraba, asumandu-si toate inconvenientele vanzatorului cu amanuntul. Ce impact are o asemenea practica ad-hoc asupra echilibrului de pe piata, nici nu are rost sa discut.
A doua masura este aceea a cresterii birocratiei pentru obtinerea unui certificat de producator si pentru accesul in piata. Cu greu putea fi imaginata o masura mai contraproductiva decat aceasta. Toti producatorii onesti sunt fortati sa cheltuiasca timp si bani pentru a obtine noile hartii, iar unii dintre ei ar putea sa fie chiar descurajati de formalitatile noi din piata; acesta este un cost adevarat, pentru toti, si chiar o cale de reducere a ofertei din piete; ambele cauze duc insa la cresterea, nu scaderea preturilor! Cat despre ?speculanti”, chiar isi imagineaza cineva ca nu vor putea sa obtina noile hartii? Poate doar spaga va fi mai mare?
Mercurialul este o alta nazbatie, prin care functionari publici irosesc mult timp si alte resurse pentru a produce un document a carui utilitate este mai mica decat a hartiei pe care a fost tiparit. Dar, cum problemele acute cu care se confrunta agricultura au fost toate rezolvate, sa nu ne miram ca functionarii publici se ocupa acum cu calcule de mercuriale!
La marginea Bucurestilor a fost construita, cu bani grei, o piata de gros care, printre altele, ar fi urmat sa rezolve intr-o maniera civilizata si eficienta problema aprovizionarii cu legume a capitalei. Nu cunosc motivele pentru care, desi piata exista, ea se ocupa cu orice altceva decat cu legumele. Daca cumva intre atributiile ministrului delegat pentru coordonarea autoritatilor de control se numara si aceea a bunei functionari a aprovizionarii populatiei cu legume si fructe, i-as sugera sa controleze de ce nu merge piata de gros si sa ia masuri in aceasta directie. Daca tot a primit Romania statutul, atat de ravnit, de economie de piata functionala, ar fi de dorit ca autoritatile publice sa isi dedice timpul identificarii cauzelor pentru care un segment sau altul al pietei nu functioneaza si sa ia masuri de corectare, nu sa trateze efectele nedorite cu masuri exact contrare bunei functionari a pietei.