Versiunea completă
Business Internaţional

Speculatorii nu s-au intors pe burse. O vor face la inceputul lui 2010

Desi bursele au avansat cu mai mult de 50% fata de minimele din luna martie, investitorii nu se arata euforici, scrie The New York Times.

Cristina Roșca · 5 noiembrie 2009 · 2 min de citit

Desi bursele au avansat cu mai mult de 50% fata de minimele din luna martie, investitorii nu se arata euforici, scrie The New York Times.
Atitudinea s-ar putea schimba insa in curand si nu din cauza unor schimbari fundamentale pe piata. Motivul este simplu, timpul trece, iar rapoartele trimestriale trimise investitorilor nu vor mai reflecta cele mai slabe rezultate din ultimul an.
In pofida rezultatelor pozitive din ultima perioada, actiunile celor mai multe companii au avut la sfarsitul trimestrului trei un pret mai mic decat in urma cu un an. Indicele bursier Standard & Poor’s 500 a pierdut aproximativ 7% in cele 12 luni incheiate la sfarsitul lunii septembrie, insa la inceputul lunii noiembrie acesta isi recuperase pierderile si ajunsese la un avans de 12% comparativ cu perioada similara a anului trecut.
Aparent, bursele au avut o evolutie foarte buna in ultimele saptamani. In realitate nu este asa, iar iluzia este creata de faptul ca anul trecut in aceeasi perioada bursele se prabuseau, “animate” de falimentul Lehman Brothers. In timpul celei mai mari panici bursiere din 2008, de la inceputul lunii septembrie pana pe 10 octombrie, piata bursiera a pierdut o treime din valoarea sa.
Oamenii sunt sfatuiti sa investeasca in titluri ce au perspective de crestere pe termen lung, insa Greg Schultz, director in cadrul Asset Allocation Advisors, o companie de planificare financiara din Walnut Creek, California, a spus ca “investitorii se orienteaza catre intervale de timp mai mici”.
“Investitorii nu se mai uita la perspectivele pentru urmatorii zece ani”, a spus el. “Ei urmaresc evolutia la 6, 9 sau 12 luni.”
In ultimele saptamani au existat semne ca micii investitorii incep sa creada in stabilitatea acestui raliu al burselor, a spus Mike Scarborough, presedintele Scarborough Capital Management, o companie de consiliere financiara.
Majoritatea oportunistilor care incearca sa speculeze orice crestere si scadere spectaculoasa a bursei si care anul trecut au iesit de pe burse speriati de declinul masiv vor acum sa reintre in joc si sa obtina un castig rapid dupa ce titlurile au reinceput sa creasca. Acestia urmeaza sa intre pe piata in bloc, si asta nu va avea un efect pozitiv asupra burselor, este de parere Scarborough.
El estimeaza ca o astfel de invazie ar putea avea loc in ianuarie si februarie, cand rezultatele anuntate de investitori ar putea indica avansuri record. Cei mai afectati de aceasta situatie vor fi investitorii “de profesie”, pentru care bursa nu reprezinta o sursa de castig pe termen scurt.

Citește și