Spiridușul ce nu poate să tacă/ de Elisabeta Lăsconi

Au supranumit-o „Edith Piaf a Rusiei de azi”, dar muzica este isprava recentă, după care a tânjit decenii, a reușit să uluiască și prin pictură, după ce se bucurase, în sfârșit de premii ca dramaturg și prozator. Pentru Liudmila Petrușevskaia recunoașterea vine greu, târziu și dureros, căci decenii la rând creația ei a circulat într-un fel de samizdat și a fost „ultimul disident rus”. Nu o întrece însă pe Nina Berberova, intrată în atenția editorilor abia după ce a împlinit 90 de ani…

Liudmila Petrușevskaia s-a născut în 1938, a cunoscut sărăcia și lipsurile în copilărie, căci erau anii duri ai stalinismului, iar vocația artistică s-a izbit mereu de cenzura și ideologia epocii Brejnev. Cu adevărat însă respiră libertatea după căderea URSS, și asemenea unui spiriduș, nu mai are astâmpăr și nu-i ajunge doar o artă, și îndrăznește tot ce i-a fost până atunci interzis ori și-a reprimat.

Nu e puțin lucru să-ți fie traduse cărțile în zeci de țări și zeci de limbi, fie ele volume de proză scurtă, fie romane, autobiografice sau nu. Și să curgă elogiile și comparațiile, cea mai frecventă cu A.P. Cehov, cea mai șocantă cu Franz Kafka. Nu e puțin lucru să cânți la 60 de ani în cluburi de noapte ori la Casa muzicii din Moscova, iar tablourile să-ți fie expuse în Galeria Tretiakov ori Muzeul Pușkin.

Și nu-i doar atât, căci în literatură se amuză în stil Lewis Caroll să născocească un limbaj absurd, jucându-se cu tiparele morfologice și sintactice ale limbii ruse, în viața cotidiană își exersează fantezia în cele mai neașteptate maniere: confecționează pălării și bijuterii, creează marionete, folosind mărunțișurile aflate la îndemână.

La noi a apărut o primă carte în 2012 – Fetița de la Metropol, traducere și Postfață de Antoaneta Olteanu, la Meteor Press.Cele două subtitluri: „Întâmplări din viața mea” și „Roman autobiografic” pot isca derută, dar textele care-l formează decupează episoade care compun un mozaic biografic, dar cu dublă deschidere – spre biografia exterioară proiectată pe lumea din jur, halucinantă uneori, alteori doar absurdă, spre altă biografie, a interiorității unui spirit lucid și ironic, incomod până și prin modul de a vedea.

Rusia cu ororile unui regim, cu efecte devastatoare în viața oamenilor, se transformă din fundal de epocă în prezență terorizantă. Și un anume spirit rusesc, nu faimosul suflet slav, ci o încrâncenare în a rezista și a supraviețui, cu vodcă și lacrimi, cu beții și dureri, având însă presărate pretutindeni ironii și banalități aparente, care ascund bine pitite și o gingășie și o finețe cum puțini scriitori au.

Ca demonstrație se recomandă un text dinspre finalul volumului – Cum se face asta, care pare să explice misterul succesului și accesul la cele două lumi – galeriile unde expune și restaurantele unde cântă. Însă piesa de rezistență are dimensiunile unei nuvele, ea dă și titlul volumului, evocând hotelul Metropol pe ale cărui coridoare se pierdea în copilărie autoarea însăși.

Unele texte au proporții de schiță, cele mai numeroase sunt povestiri. Uluitoare în egală măsură printr-un firesc al nefirescului, prin naturalețea confesiunii. Ele nu se pot citi repede, nici vorba de o lectură ușoară sau „pe nerăsuflate”, dar îți oferă semințe din care apoi tot încolțesc impresii, apoi înfloresc fără să le mai poți opri.

Cine vrea să știe de la bun început ce fel de spiriduș bântuie prin foile cărții, trebuie să înceapă cu sfârșitul – „În loc de interviu”, doldora de idei și sugestii, original pe măsura autoarei. Liudmila Petrușevskaia a vrut probabil să regleze conturile cu posibile întrebări ale jurnaliștilor și totodată a încercat să răspundă curiozității cititorilor.

Destinul scriitoarei și romanul ei mi-au reamintit versurile Gabrielei Melinescu (și mă încumet să le citez din memorie): „Dar eu sunt copilul bolnav / care scrie cuvinte / și care va protesta până la sfârșit.”. Așa că nu o pot vedea pe Liudmila Petrușevskaia decât ca pe copilul năstrușnic, refuzând maturizarea, bătrânețea și moartea.

Liudmila Petrușevskaia, Fetița de la Metropol, traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu, Meteor Press, 2012, 440 pag.