Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Spiritul Phoenix/ de Ziarul de duminică

Printre marile surprize ale recentului Târg de carte Gaudeamus a fost și lansarea celor două volume Phoenix de Nicolae Covaci, un adevărat eveniment editorial*).

Ziarul de Duminica · 27 noiembrie 2014 · 3 min de citit

Printre marile surprize ale recentului Târg de carte Gaudeamus a fost și lansarea celor două volume Phoenix de Nicolae Covaci, un adevărat eveniment editorial*).

Volumul I („Însă eu, o pasăre…”) a apărut în urmă cu zece ani la Editura Nemira, acum s-a reeditat; volumul al II-lea („Giudecata înțelepților”) apare acum, împreună cu primul, la Editura Integral. Amândouă prezintă viața zbuciumată a formatiei Phoenix de-a lungul a 50 de ani, într-o alcătuire adesea palpitantă și emoționantă de aventuri și întâmplări neobișnuite, reconstituind într-o formulă de roman o epocă și un spirit, spiritul Phoenix și, nu în ultimul rând, stabilind adevărul în legătură cu istoria celei mai mari formații rock din țara noastră.

Prima ediție a volumului I a stârnit, acum 20 de ani, un enorm val de interes, dar și numeroase controverse, mai ales printre membrii formației. Prezintă perioda 1962-1977, nașterea și anii de glorie ai formației, până la fuga din România. Al doilea volum,  Giudecata înțelepților, debutează cu episodul fugii în Occident din 1977. Pe parcursul a aproape 400 de pagini sunt dezvăluite adevărata experiență a exilului în Germania, revenirea în tară după 1990, povestea succesului după reîntoarcere, jocurile de culise din industria muzicală românească, momentele de glorie și de abandon și, nu în ultimul rând, luptele prezentului.

O dată cu lansarea celor două volume, a fost lansat și cel mai nou album al formației, „Vino, Țepeș!”. Albumul conține piese cu o deosebită încărcătură emoțională, inspirate din istoria poporului român, evocând momente și personaje importante, compuse pe textele unor importanți poeți ai literaturii române și ale lui Nicolae Covaci. La eveniment au participat autorul cărții și geniul din spatele fenomenului Phoenix – Nicolae Covaci – împreună cu unul  dintre colegii săi, Valeriu Sepi, și Costel Postolache, Managing Partner al editurii Integral.

Autorul celor două volume, Nicolae Covaci, a vorbit despre noua sa carte, care prezintă istoria trupei din momentul fugii în Occident și până în prezent și conține 51 de capitole, dintre care unele scrise de alte persoane, strâns legate de evoluția trupei, care contribuie la o redare cât mai obiectivă și cu acuratețe a legendei Phoenix. Numărul de capitole are o semnificație deosebită – 51, acesta reprezentând trecutul – cele 50 de persoane care au făcut   parte, de-a lungul timpului, din îndrăgita formație – și viitorul, ultimul capitol fiind scris de  Flavius Hossu și de Andrei Cerbu, cei mai tineri membri ai trupei, în vârstă de doar 13 și respectiv 12 ani, tinerele genii care reprezintă viitorul trupei.

Atât volumul „PHOENIX. Giudecata înțelepților”, cât și noul album, „Vino, Țepeș!” dovedesc clar veridicitatea declarației lui Nicolae Covaci, conform căreia trupa Phoenix este „blestemată să renască”, prin muzica sa, aceasta contribuind la renașterea spirituală a poporului român.

*) Nicolae Covaci – Phoenix . Vol I, Însă eu, o pasăre… ediția a II-a. Coordonatorul ediției și cuvânt înainte de Costel Postolache. Vol II, Giudecata înțelepților. Editura Integral 

Citește și