STAMPE / Popas intr-un han de posta la 1857

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, au fost amenajate din 20 in 20 de kilometri un fel de adaposturi cu doua-trei odai pentru odihna surugiului si a calatorilor. Aceste adaposturi, botezate cam pretentios „hanuri de posta”, mai serveau si la schimbarea cailor, avand mereu pregatite in grajduri doua perechi de cai. Din acele vremuri a intrat in vocabular unitatea de masura numita posta, ce desemna un drum de aproximativ 20 de kilometri. Iar din deceniile de ocupatie austriaca a Olteniei a provenit costumul surugiului, care era costumul barbatesc din tinutul Romanati, folosit pana catre Razboiul de Neatarnare. Trebuie aratat ca acest costum era identic si cu „uniforma” dorobantilor, de unde deducem ca romanatenii erau deosebit de activi, servind atat in serviciul postei, cat si in poterele trimise dupa haiduci prin codrii de pe malurile Oltului.
Postasul calare sau postalionul porneau in fiecare zi, in zori, din cele cateva statii de posta din Bucuresti, cea mai importanta fiind situata in inima orasului, in dreptul Spitalului Brancovenesc. Cale de o posta, ii astepta un „han de posta” cu fierturi calde iarna, ori cu o ceasca de cafea sau cu butelci cu vin. Cat timp se intremau stapanii, caii erau schimbati cu unii odihniti.
Oricat pare de primitiv acest sistem, el functiona impecabil, scrisorile si calatorii ajungand la destinatie in aceeasi zi, fie ca era vorba de tinutul Mehedinti, fie de nordul Moldovei. Hanurile de posta au functionat pana dupa Razboiul Crimeii, cum atesta si gravura prezentata aici, aparuta intr-o „foaie” nemteasca.