Versiunea completă
Business Internaţional

Standard&Poor's reduce ratingul Ford

Standard&Poor's a redus ratingul legat de datoria Ford Motor Company, masura ce reflecta scepticismul analistilor cu privire la planul de redresare al companiei, cat si perspectivele sumbre legate de evolutia intregii industrii auto."Cererea foarte mare nu a echivalat cu performante financiare foarte solide pentru cele mai mari trei producatoare de automobile din Statele Unite," a declarat Scott…

Catalina Apostoiu · 13 noiembrie 2003 · 2 min de citit

Standard&Poor’s a redus ratingul legat de datoria Ford Motor Company, masura ce reflecta scepticismul analistilor cu privire la planul de redresare al companiei, cat si perspectivele sumbre legate de evolutia intregii industrii auto.
“Cererea foarte mare nu a echivalat cu performante financiare foarte solide pentru cele mai mari trei producatoare de automobile din Statele Unite,” a declarat Scott Sprinzen, analist de credit in cadrul Standard&Poor’s, in cadrul unui raport referitor la General Motors, Ford si divizia Chrysler Group a DaimlerChrysler.
Desi in cadrul industriei vanzarile au fost robuste, cele trei companii au oferit facilitati considerabile, incluzand reduceri de pana la 4.000 de dolari pentru unel modele. Totusi, cele trei companii au continuat sa-si piarda din cota de piata in fata unor companii cum ar fi Toyota, Honda si Nissan.
Mult mai grav, companiile producatoare de automobile cu sedii in Asia si Europa au inregistrat progrese semnificative pe piete foarte importante, cum ar fi piata automobilelor sport.
Multi analisti din cadrul industriei auto se tem ca cele trei mari companii vor raporta profituri mici in ciuda volumului mare al vanzarilor.
Multi considera ca Ford va raporta cele mai slabe performante. In urma acestei retrogradari recente, Ford are pentru prima data in ultimii 16 ani un rating mai scazut decat cel al GM.
Iar, un rating mai scazut atrage dupa sine cresterea costurilor legate de creditare, ceea ce constituie o adevarata povara pentru companiile ce contracteaza imprumuturi foarte mari, in acest caz in mare parte pentru a finanta creditele acordate cumparatorilor de automobile.
Anticiparea retrogradarii Ford a influentat puternic piata obligatiunilor, insa piata a reactionat pozitiv la retrogradarea S&P, investitorii fiind multumiti ca ratingul Ford nu a coborat si mai mult.
In plus, Sprinzen a declarat ca, chiar daca Ford nu va inregistra progrese ratingul acesteia nu va mai fi amenintat in viitorul apropiat.
Ford a declarat cu hotarare ca retrogradarea S&P nu este justificata.
“Nu consideram ca noul rating reflecta cu acuratete progresele pe care le-am inregistrat in ultimii doi ani,” a declarat Donald Leclair, directorul financiar al companiei.
“Suntem pe cale de a introduce noi produse extraordinare, ne-am depasit tintele legate de reducerile de costuri si vom atinge cu siguranta tintele financiare fixate pe anul 2003,” a adaugat Leclair. catalina.apostoiu@zf.ro

Citește și