Standard& Poor's relativizează pierderea "triplului A" de către Franța: Oricum este pecepută ca țară de "BBB"
"Investitorii tratează astăzi Franța ca și cum ar fi notată cu triplu B", afirmă Jean Michel-Six, economist-șef la Standard &Poor's, într-un interviu apărut astăzi în publicația Parisien-Aujourd'hui en France.
“Investitorii tratează astăzi Franța ca și cum ar fi notată cu triplu B”, afirmă Jean Michel-Six, economist-șef la Standard &Poor’s, într-un interviu apărut astăzi în publicația Parisien-Aujourd’hui en France.
“Să fii degradat seamănă un pic cu ceea ce se întâmplă în liceu când treci de la un 20/20 la 19 (în Franța notele sunt până la 20. 20 este o notă de excepție, extrem de rară. Notele 16-17 înseamnă “foarte bine” – n. n. red.). Asta nu înseamnă că pierdeți bac-ul”.
Într-o vreme în care guvernuul francez încearcă să minimalizeze efectul așteptatei degradări a ratingului Franței – actualmente AAA, cel mai bun posibil – responsabilul agenției de rating arată că, “în ciuda triplului A, investitorii tratează astăzi Franța ca și cum ar fi notată cu triplu B.”
Aceste vorbe reletivizează și el, într-un fel, șocul așteptat la degradarea Franței.
“Franța se finanțează în condiții de piață mult mai avantajoase decât acele țări europene BBB, care sunt sau nu sub programul de ajutor financiar. Randamentele obligațiunilor la zece ani ale Portugaliei, Ciprului și Irlandei sunt, în ordine, de 14,68%, 12,25% și 8%, față de 3,38%, Franța.”, susține Jean-Michel Six. Acesta adaugă: “Nu există corelări sistematice între ratingul unei țări și randamentul obligațiunilor. Am degradat Statele Unite, iar randamentul obligațiunilor lor s-a diminuat.”
Poate corelări sistematice nu există, doar că, tocmai din exemplele pe care le dă, oficialul S&P se contrazice și nu face decât să sublinieze care este diferența dintre un AAA și un BBB în privința dobânzilor cerute de piețe!
Norbert Gaillard, consultant al Băncii Mondiale, susține că dacă S&P retrage triplul A Franței, “anumiți investitori care nu investesc decât în AAA se vor <decupla> automat.”
În prima ieșire pe piețe din acest an, Franța a împrumutat joi 7,96 mld. euro prnitr-o emisiune de obligațiuni cu maturități de la 10 la 30 de ani, oferta fiind suprasubscrisă de aproape două ori, la un randament în urcare ușoară,.
Investitorii au cerut dobânzi mai ridicate pentru a absorbi titlurile scoase la licitație de guvernul francez, din cauza temerilor că statul și-ar putea pierde ratingul AAA pe fondul crizei datoriilor de stat.
Franța a atras suma de 8 miliarde euro propusă, iar randamentul obligațiunilor la zece ani a urcat la 3,29%, de la 3,18% la ultima licitație similară, din 1 decembrie.
Randamentul titlurilor pe 30 de ani a urcat la 3,97%, de la 3,94% la începutul lunii decembrie.
Trezoreria a plasat titluri de 4,02 miliarde euro pe 10 ani, respectiv 2,165 miliarde euro pe 30 de ani.
Totodată, statul francez a vândut titluri de 690 milioane euro cu maturitatea în octombrie 2023 și obligațiuni de 1,088 miliarde euro cu scadența în aprilie 2035.
Cererea totală pentru titlurile plasate în cadrul operațiunii a fost de 15 miliarde euro, de aproape două ori suma țintită.
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026