Stăpânul savanelor/ de Stelian Țurlea

Foarte intrigantă poate fi o afirmație de editor precum aceasta: „Deși nu este un bestseller, nici un roman de aventuri și cu atât mai puțin un roman istoric, și deși nu este un thriller, nici un roman de călătorii sau de dragoste, este totuși, în același timp, puțin din fiecare și mult din ceva diferit.” Am deschis, ca atare, cartea din curiozitate, m-a cucerit de îndată și mi s-a părut fermecătoare, în genul marilor opere clasice. Este povestea unei căutări, în care planurile și timpii se amestecă.

Dorința de a recupera lumea pierdută a copilariei îl îndeamnă pe un tânăr ziarist sa porneasca într-o călătorie pe urmele enigmaticului său bunic, un scoțian aventurier care a trăit o intensă poveste de iubire cu bunica băiatului și care a dispărut în mod miserios în Africa. Eroul – copil, apoi adult – își caută originile și memoria sa și a altora, cotrobăie după adevăr într-un secol nebun, în care s-au petrecut războaie, revoluții, fugi, distrugeri. Bunica sa a avut o iubire pe când era foarte tânără, dar împrejurări stranii au făcut ca iubitul, un scoțian decăzut, să fie nevoit să plece urgent în Africa, fără să știe că și-a lăsat aleasa inimii însărcinată. N-o va mai vedea niciodată. Spanioloaica Uke rămâne să-și îngrijească tatăl bolnav. Dar, spre a scăpa de oprobriul societății, pleacă împreună cu tatăl său în Austria pe cale să devină nazistă, unde naște. Revine în Spania în plin război. În timpul acesta scoțianul renunță la o logodnă în Africa, trimite scrisori iubitei sale, care nu ajung niciodată la destinație, își schimbă identitatea și intră în fel și fel de aventuri într-o Kenye măcinată de război civil și pe cale să-și obțină independența.

Se va întoarce doar când va afla, după decenii, că a murit, când își întâlnește nepotul, eroul romanului, care ajunge să-l adore. Iar acesta pornește, când se maturizează, prin urmare după alți ani, în căutarea lui în Kenya, un loc magic populat de istorii minunate și personaje fascinante. Această poveste de familie include iubiri imposibile, pe vremuri și în zilele noastre, secrete, exiluri și multe alte ingrediente care fac romanul palpitant și original.

Când tânărul jurnalist Curro Mencía descoperă că tatăl său, care n-a acceptat niciodată iubirea bunicii, se pregătește să vândă domeniul Lux Domini, din orășelul Torrelodones de lângă Madrid, casa de care se leagă minunate amintiri din copilărie, lucrurile se precipită în căutarea scoțianului iubitor de savană. Apar personaje memorabile, precum Delsey, un conte francez rafinat, scăpătat și homosexual, cu care călătorește în inima Kenyiei, să întâlnească alte personaje fabuloase.

Sunt multe povești care se întrepătrund, un secol de istorie și destine îngemănate, în Europa și Africa, războaie și orori, iubiri și trădări, mulțime de personaje cu rol mai mult sau mai puțin important care contribuie la ajungerea la deznodământ, anume găsirea bunicului scoțian dispărut. Romanul e prolix, întinde capcane, ești convins că niciodată bunicul nu va mai fi găsit, dar, chiar dacă pe alocuri cu hopuri, lectura înaintează, există chiar un anume suspans, poveștile sunt vii și emoționante. „Nu am fost decât firul conducător al întregii povești, naratorul unei istorii în care ceea ce contează nu este naratorul, ci faptele narate.” spune personajul principal.

Iar stilul e admirabil, plin de comparații și metafore. Descrierile sunt superbe, iată o mostră: „Monica mirosea a petale strivite, a piele, a sevă de lemn-dulce, a muștar, a lapte suav, a gheață zdrobită, a rachiu de dude, a spumă de lămâie, a pudră, a ulei de migdale, a cremă de cacao, a mătase parfumată, a broderie purtată și dezbrăcată, a lycra umedă, a cute impregnate de transpirație, a răsuflare aspirată de mai multe ori și a carne pufoasă ca vată. Iar acel gust amar de cerneală care, cu siguranță, mi se datora, dar care părea că îi tatuează pielea, de parcă ar fi avut imprimată o cale pe care să o străbat cu limba, de la metalul acid care îi era spânzurat de lobul urechii, atârnând în jos pe o latură a gâtului, până la clavicula traversată de o fâșie întinsă care cobora până la carnea moale, îmbrăcată în flori transparente, într-o rețea fină de fibră albă care se încrețea tare și fermă pe culmea congestionată de sub țesut, împingând să-și facă drum printre flori.”

Javier Yanes s-a născut în 1968, la Torrelodones, orășelul de lângă Madrid care apare și în roman. E biolog și jurnalist, a călătorit pe cinci continente, în 1992 s-a stabilit pentru o vreme în Kenya, a doua sa patrie. Romanul de față este primul pe care îl publică, în 2009. Nu e o autobiografie, deși răzbate pasiunea pentru Africa.

Un roman admirabil, în dulcele stil clasic, superb tradus și cu enorm de multe note de subsol extrem de utile.

Javier Yanez – Stăpânul savanelor, Editura RAO. Traducere din limba spaniolă și note de Adriana Steriopol