Starbucks vrea să aducă cafeaua direct în birouri. Compania va implementa „Corner Cafe”
Lanțul american de cafenele Starbucks plănuiește să lanseze în această vară în Europa conceptul „Corner Cafe”, prin care să amplaseze în marile companii standuri, astfel încât corporatiștii să-și poată lua băuturi direct la birou de la automatele Starbucks, potrivit Wall Street Journal.
Lanțul american de cafenele Starbucks plănuiește să lanseze în această vară în Europa conceptul „Corner Cafe”, prin care să amplaseze în marile companii standuri, astfel încât corporatiștii să-și poată lua băuturi direct la birou de la automatele Starbucks, potrivit Wall Street Journal.
Starbucks a implementat deja „Corner Cafe” în Elveția, instalând 17 automate în diverse companii, printre care bănci dar și o companie feroviară. În medie, la fiecare automat s-au cumpărat 100 de băuturi.
Conceptul „Corner Cafe” se îndreaptă spre Germania, Franța, Olanda, Danemarca și Austria. În câteva dintre aceste țări, precum Finlanda, Starbucks nu a reușit să-și lase amprenta pe piața cafenelelor. Brandul Starbucks este însă „unul puternic, în mare parte datorită faptului că oamenii cumpără produse Starbucks atunci când călătoresc”, a spus Matt Sikes, director de dezvoltare al lanțului în Europa.
Compania urmărește să aibă mii de automate în Europa, în doar câțiva ani, inclusiv în Marea Britanie, a mai spus Sikes. Inițiativa acestui concept face parte din strategia de revizuire a planului de afaceri din Europa, după ce compania a reportat scăderi ale profitului pentru unitățile din această zonă. Starbucks își propune redecorarea unor magazine, închiderea celor mai scumpe cafenele și aducerea produselor mai aproape de locul unde europenii „trăiesc și muncesc”.
Compania își propune de asemenea să reducă din riscurile operaționale prin încheierea unor parteneriate. Multe dintre noile magazine din Europa, inclusiv o cafenea din Oslo, deschisă recent, sunt parteneriate cu antreprenori cu experiență pe piețele locale.
Starbucks colaborează pentru conceptul „Corner Cafe” cu compania elvețiană Selecta Group, care operează 150.000 de automate în 22 de țări.
Potrivit celor de la Selecta, europenii beau la birou 29 de miliarde de cești de cafea în fiecare an, iar o parte dintre ei ar fi dispuși să plătească mai mult pentru o cafea mai bună.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026